Sari la conținut

Cearcăne, riduri, pete. Patru alimente pe care le consumi zilnic îți distrug tenul

Foto: Journal of the American Geriatrics Society
Cei cu demență nu pot trece acest test simplu care implică desenarea unui ceas analog

Medicul dermatolog Nigma Talib și make-up-artistul Charlotte Tilbury susțin că alimentele și băuturile pe care le consumăm își lasă amprena pe chipul nostru.

Ea spune că îți dă seama imediat, după felul în care arată tenul unei persoane, dacă e băutoarea de vin, consumă multe lactate, zahăr sau gluten.

WIne, gluten, dairy and sugar can cause adverse reactions to some people's skin, such as wrinkles

‘Îmi dau seama de cum îmi intră un pacient pe ușă cu consumul căror alimente sau băuturi exagerează, după modul în care le îmbătrânește tenul. Pentru unii oameni e de ajuns să exagereze, de exemplu cu glutenul într-o zi, adică să mănânce cereale dimineața și pâine sau paste la prânz și seara, ca să se baloneze și să se umfle.

Câteva pahare de vin pot cauza apariția ridurilor în jurul gurii și ochilor, iar dacă ai intoleranță, o bucățică de brânză poate duce la apariția cearcănelor”, a explicat dr. Nigma. ‘

Different substances can have different effects on the face, from spots to swollen eyelids to forehead wrinkles

În ultimii 10 ani, dr. Nigma a văzut mii de pacienți și e convinsă că alimentele pe care le mănânci și efectul lor asupra sănătății intestinelor este foarte important pentru modul în care îți îmbătrânește tenul.

”Orice problemă de digestie cauzată de anumite alimente, de exemplu dacă ai o intoleranță despre care nu știi sau dacă mănânci mai mult decât poți digera, poate duce la o cascadă de schimbări chimice și hormonale care accelerează procesul de îmbătrânire intern și extern , iar rezultatele și se văd pe față”, a adăufat dermatologul.

‘Anumite grupe de alimente par să fie, în special, dăunătoare pentru ten: glutenul, lactatele, zahărul și alcoolul. Toate contribuie la îmbătrânirea prematură a feței, producând coșuri, riduri, piele lăsată, pete, cearcăne și pungi sub ochi.

Wine face can have reddish cheeks and lines between the eyes, with deep nasolabial folds

Simptome: linii pronunțate sau roșeață între ochi, pori măriți, pleaope picate, piele deshidratată, obraji și nas roșii, riduri în jurul gurii. Nu doar vinul are acest efect asupra tenului, ci alcoolul, în general, în cazul femeilor care preferă să bea un pahar-două, în fiecare seară. 

Sugar face tends to have wrinkles on the forehead and have a tendency towards spots

Tenul afectat de zahăr

Simptome: linii și riduri pe frunte, pungi sub ochi, coșuri înfundate pe toată fața, o tentă gri sau albicioasă a pielii. Cel mai vizibil semn al dependenței de zahăr este, însă subțierea sprâncenelor. Nivelul crescut al glicemiei afectează glandele suprarenale care au și rolul de a controla creșterea sprâncenelor. 

Small white spots and bumps on the chin paired with swollen eyelids can denote dairy face

Tenul afectat de lactate

Simptome: Pleoape umflate, pungi sub ochi și cearcăne, puncte albe de grăsime.

Being senstive to gluten can mean that you develop dark pigmentation patches around your chin

Simptome: obraji roșii și umflați, pete închise la culoare sau coșuri pe bărbie.  

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel