Din cuprinsul articolului
Gustoase şi parfumate, cu o aromă inconfundabilă, denumite popular şi „merele de aur”, aceste fructe specifice toamnei sunt considerate un adevărat izvor de sănătate pentru organism.
Este vorba despre gutui, care au un conţinut ridicat de apă (70-72%), zaharuri (6-13%), vitamine (A, B, PP) şi minerale (calciu, fier, fosfor, potasiu) şi aduc numeroase beneficii sănătăţii. Ele mai conţin şi zaharuri, tanin, pectine, protide şi acizi organici. În medicina naturistă,specialiştii au atribuit gutuilor 100 de proprietăţi, printre care se numără şi acţiunea antiinflamatoare, astringentă, analgezică, emolientă, tonică şi expectorantă. Consumate proaspete, gutuile pot înlătura senzaţia de greaţă.
Sub formă de infuzie, decoct, macerat, emulsie sau lichior medicinal, gutuile au grijă şi de sănătatea digestivă, de problemele respiratorii, dar şi de arsuri sau eczeme.
Nici frunzele de gutui nu sunt de neglijat. Acestea conțin acizi organici, dintre care acidul quinic are cea mai mare concentraţie (aproximativ 72%), fiind urmat de acizii citric (circa 13%), oxalic, malic, fumaric şi shikimic. În frunzele gutuilor se mai găsesc numeroşi alţi compuşi fitochimici cu acţiune antioxidantă şi antiinflamatorie dovedită, precum quercetina şi rutinul.
Fruct oferit ca “dar de nuntă”
Vechii greci ofereau gutui la nunţi, ritual care a venit din Orient împreună cu zeiţa Afrodita. Romanii, de asemenea, foloseau gutui, supranumite fructele paradisului.
Ceaiul din frunze uscate este adjuvant în caz de insuficienţă cardiacă şi în bolile de ficat. Persoanelor care suferă de hipertensiune li se recomandă maceratul din frunze de gutui. Celor care au afecţiuni ale sistemului cardiovascular le este indicat să consume gutui crude, ca efect diuretic.
Recunoscute pentru efectul lor astringent, remediile cu gutui sunt recomandate în cazul enterocolitelor, enteritelor (inflamaţie a mucoasei intestinale), dar şi a diareei. Gutuia îmbunătăţeşte digestia şi ameliorează diareea, hemoragiile uterine şi hemoroizii. Fructele proaspete sunt recomandate ca adjuvant în infecţiile intestinale, inclusiv cele ale colonului inferior, scrie Agerpres.
Balsam pentru ficat
Potrivit unor studii, gutuile au substanțe importante antivirale, cu rol important în cazurile de hepatită. De asemenea, sucul de gutui diluat cu suc de mere este foarte benefic pentru activitatea pancreasului. Suferinzii de hipertensiune ar trebui să facă macerat din frunze de gutui, acesta reglează tensiunea arterială.
Datorită conținutului de acid quinic, acid malic, oxalic și citric, beneficiile frunzelor de gutui sunt foarte intens studiate de specialiștii în biochimie. Frunzele mai conțin și alți compuși fitochimici, cu acțiune antiinflamatorie și antioxidantă.
Diabetul zaharat este o altă boală ce poate fi ținută sub control prin infuzia de ceai de frunze de gutui. O lingură de frunze de gutui la o cană de apă fiartă, porționată în trei este suficient.
În plus, datorită numeroaselor vitamine conținute în frunzele de gutui, acestea se folosesc sub formă de infuzie și pentru stările de nervozitate, depresie, agitație, insomnie. Frunzele de gutui au efecte sedative, iar substanțele prezente în frunze și fruct sunt antidepresive. În aceste cazuri se recomandă ca după fiecare masă să se consume câte o jumătate de gutuie opărită în miere fierbinte.
De asemenea, ceaiul din frunze de gutui, dar și gutuile crude sunt foarte utile în curele de slăbire, deoarece au proprietăți diuretice și depurative, potrivit realitatea.net. Așadar, ajută la eliminarea toxinelor din organism și a kilogramelor în plus.
Remediu pentru viroze și infecții gastro-intestinale
Gutuile sunt recunoscute pentru efectele lor benefice în răceli și gripe, iar ceaiul din frunzele gutuilor este un remediu natural foarte bun pentru tusea convulsivă. De altfel, unele persoane îl folosesc și în crizele de astm.
Gutuile sunt un remediu la îndemână în această perioadă pentru cazurile de infecții gastro-intestinale sau diaree. Astfel, se prepară un decoct din 5 grame de frunze de gutui, peste care se toarnă 200 de ml de apă fiartă. Decoctul se ține pe baie de aburi încă 20 de minute. Se lasă la răcit și se pune într-o sticlă, care se completează cu apă fiartă și răcită. Se iau zilnic 2 linguri de decoct de trei ori.