Urzica se întâlnește în întreaga țarã din câmpie pânã la munte. În scopuri terapeutice se folosesc frunzele.
Conține substanțe de naturã proteicã, având un mare numãr de aminoacizi, substanțe de naturã glucidicã, amine, steroli, cetone printre care metilheptenona și acetofenona, ulei volatil, sitosteroli, acid formic și acetic, polivitamina A, vitaminele C, B12, și K, acid pantotenic, clorofilã, protoporfirinã, beta caroten, sãruri de calciu, magneziu, fier, siliciu, fosfați.
Utilizare. Crește diureza; are acțiune hemostaticã, troficã, emolientã și expectorantã; activeazã circulația sângelui cu eliberare de histamine; eliminã acidul uric; este astringentã și antisepticã; antimicrobianã și antidiareicã; vitaminizantã și hipoglicemiantã; acțiune depurativã și galactogogã.
Intern sub formã de ceai, în bronșite, iar în stãri de avitaminozã, o curã de urzici aduce o revigorare a întregului organism. Datoritã substanțelor proteice și vitaminelor este folosit ca aliment.
Sub formã de ceai, cu acțiune diureticã, frunzele de urzicã sunt folosite în bolile de rinichi, dizolvând nisipul din acest organ (calculozã renalã) și influențând favorabil combaterea reumatismului și gutei, prin eliminarea clorurilor și acidului uric.
Datoritã vitaminei K pe care o conține, ceaiul de urzicã are proprietatea de a opri hemoragiile, motiv pentru care se recomandã în menstruații abundente și neregulate, hemoragii uterine dupã naștere.
În diabetul zaharat, ceaiul de urzicã în amestec cu frunze de dud, nuc și teci de fasole, scade valoarea glicemiei.
Extern se recomandã în tratamentul hemoroizilor hemoragici, a rãnilor greu vindecabile, a ulcerului varicos și în supurații.
Sub formã de bãi, frunzele și rãdãcina de urzicã, împreunã cu rãdãcina de brusture, se folosesc pentru întãrirea rãdãcinii pãrului, combaterea seboreei și a mãtreței.
Intern se utilizeazã sub formã de ceai dintr-o lingurã de frunze la 250 ml apã clocotitã; se beau 3 ceaiuri pe zi.
Extern: 25 g frunze la 250 ml apã clocotitã; se utilizeazã sub formã de bãi și comprese.
În hemoroizi cu hemoragii se folosește infuzia din 25 g frunze de urzicã, 25 g flori coada șoricelului, 70 g coajã de crușin; din acest amestec se ia o lingurã și se opãrește cu 3 pahare apã clocotitã; dupã 15 minute se strecoarã; se bea câte o canã înainte de culcare. Ajutã la tonifierea musculaturii gastrice.
URZICA MOARTÃ
Planta este cunoscutã și sub denumirile: sugel-alb, urzicã creațã. În scopuri medicinale se folosesc planta și florile.
Crește la umbrã și necesitã locuri umede și soluri ușoare, bogate în sãruri minerale. Conține mucilagii, flavonoide, tanoizi, saponozide, glicozide, ulei volatil, sãruri de potasiu.
Utilizare. Intern. Florile au acțiune emolientã, expectorantã și astringentã. Planta este utilizatã ca antidiareic, crește diureza și are proprietãți sedative. Urzica moartã este folositã pentru calmarea stãrilor nervoase ale femeilor în timpul menopauzei, se recomandã în insomnii și în diareele ușoare.
Ceaiul de flori sau din tulpini de urzicã moartã se folosește în, rãcealã, tuse, tuse convulsivã, se preparã cu conuri de molid un sirop care se administreazã bolnavilor.
Extern, are proprietãți astringente. Sub formã de infuzie se întrebuințeazã, în special, în bolile aparatului genito-urinar;
leucoree, dismenoree ºi în hipertrofia sau inflamaþia prostatei.Sub formã de bãi, urzica moartã aduce ameliorãri în abcese,
tumori, varice, ulcere și umflãturi datoritã gutei.
Intern se administreazã sub formã de infuzie: o lingurițã de plantã mãrunțitã, la 200 ml apã clocotitã; se lasã 20 minute; se strecoarã, se îndulcește cu zahãr și se beau 2-3 ceaiuri pe zi.
Extern se folosește infuzia din 60 g plantã mãrunțitã la un litru de apã clocotitã; dupã 20 minute se strecoarã, se întrebuințeazã în spãlãturi vaginale, seara înainte de culcare; de asemenea, se folosește în comprese, gargarã, clisme sau bãi de șezut.
