Ceaiul de busuioc era folosit ca leac inca din timpul fenicienilor care ii atribuiau proprietati magice multiple. La noi planta a sosit cu o incarcatura magica din timpul dacilor, deoarece acestia apreciau foarte mult mirosul si proprietatile sale. Zalmoxis i-a instruit pe geto-daci in medicina. Discipolii sai sunt mentionati de Platon care relateaza conceptia zalmoxiana „nu poti sa vindeci trupul fara a tine seama de suflet”. Busuiocul pare sa fi fost si el printre leacurile lui Zalmoxe intrucat, asa cum indica si datinile de Boboteaza, dupa crestinarea populatiei nord-dunarene romanii l-au folosit pentru sfintirea locurilor si alungarea necuratului.
Infuzia se prepara astfel: se toarna o cana de apa clocotita peste o lingurita de planta uscata si maruntita. Se acopera vasul si se lasa la infuzat 15 minute apoi care se strecoara. Ceaiul se bea cald, neindulcit sau indulcit cu un varf de lingurita de miere de albine.
Infuzia din frunze si flori de busuioc se mai recomanda in caz de crampe abdominale, infectii urinare, dureri de cap, laringita, faringita, gripa, voma si raceala. Pentru tratarea durerilor in gat, nu se consuma bautura fierbinte deoarece irita si mai tare gatul si intarzie vindecarea.
Busuiocul intareste sistemul imunitar, regleaza functiile glandelor endocrine si metabolismul celular, tonifiind intregul organism. Putem sa consumam ceai de busuioc pentru actiunea energizanta si antidepresiva.
Pentru prevenirea imbatranirii premature si mentinerea tineretii se recomanda busuioc sub forma de macerat la rece, in cure de minim 2 luni pe an sau in consum constant. Se pot consuma 2-4 cani de ceai de busuioc pe zi. Infuzia de busuioc este de folos si pentru refacerea stomacului dupa o masa copioasa.
Consumata zilnic, infuzia ajuta la tratarea si vindecarea cefaleei, colicilor intestinale, ulcerului gastric si colitelor de fermentatie.
Sunt peste 40 de afectiuni care se pot trata cu ajutorul busuiocului. Iata inca o serie de beneficii:
Stimulează lactaţia
Decoctul din busuioc este indicat ca stimulent al secreţiei glandelor mamare la femeile care alăptează. Se pune un pumn de plantă uscată şi mărunţită la 250 ml de apă rece, se fierbe aproximativ două minute, se infuzează încă cinci minute, apoi se strecoară. Se consumă două căni de ceai pe zi.
Potrivit specialiştilor în medicină naturistă, decoctul din busuioc este remediul cel mai indicat în tratarea faringitelor şi anginelor. Persoanelor care suferă de nefrite, blenoragie sau leucoree le este de un real ajutor decoctul din seminţe de busuioc. Se pune o lingură cu seminţe într-o jumătate de litru de apă rece, se fierbe pentru cinci minute, se infuzează apoi zece minute şi se strecoară. Cantitatea obţinută se consumă pe parcursul unei zile.
Indicat în andropauză
Datorită efectelor sale deosebite asupra glandelor endocrine, maceratul din busuioc este considerat pe drept cuvânt un adevărat elixir al tinereţii, fiind indicat în cazurile de îmbătrânire prematură, menopauză, andropauză, frigiditate, sterilitate. Maceratul se prepară din opt linguriţe cu busuioc, ce se pun în apă timp de şapte, opt ore. Se filtrează, preparatul obţinut fiind consumat în fiecare dimineaţă pe stomacul gol.
Folosit încă din antichitate de Plinius cel Bătrân, siropul de busuioc este, în acest moment, unul dintre cele mai bune dezinfectante la nivelul intestinelor, în timp ce sucul din busuioc proaspăt, picurat în urechi, este un remediu garantat pentru a combate durerea. Pentru a scăpa rapid de durerile de cap sau de spasmele gastrice, puneţi cinci, şase picături de esenţă de busuioc pe o bucată de zahăr cubic. Efectul este uimitor. Tot împotriva durerilor de cap se pot utiliza cataplasmele din frunze proaspete de busuioc, zdrobite ulterior, ce se aplică pe frunte. Aceleaşi cataplasme sunt remediul ideal împotriva mâncărimii provocate de înţepăturile de insecte. Se fricţionează locul cu frunzele de busuioc până la dispariţia senzaţiei de mâncărime.
Tratează afecţiunile pielii
Pentru tratarea oricărei afecţiuni a pielii, specialiştii recomandă alifia de busuioc. Se pune la fiert o mână de busuioc într-o jumătate de kilogram de untură proaspătă. Se lasă la răcit şi a doua zi se încălzeşte iar, pentru a se putea strecura. Se amestecă apoi untura strecurată cu o lingură cu ceară de albine topită şi două linguri cu miere de albine. Se omogenizează bine amestecul. Efectele sunt uimitoare.
