Din cuprinsul articolului
Ceaiul care te scapă de infecții urinare sau disfuncții biliare. Lidia Fecioru a vorbit la un moment dat despre beneficiile plantei de oregane. Face minuni pentru organism!
Îl putem folosi de foarte multe ori în infecţiile urinare. Pentru bufeuri, pentru scăderea apetitului sexual, sunt oameni care au probleme cu respiraţia, pentru scăderea hiperacidităţii stomacale, pentru meteorism, pentru disfuncţia biliară.
Se ia un pahar de apă, se pun două linguriţe de oregano, se pune la fiert, se fierbe cinci minute, îl acoperim 30 de minute, îl stoarcem. Câtă apă a scăzut din cele 200 de mililitri, adăugăm la fel, să ajungă la 200 de mililitri.
Se bea câte jumătate de pahar, de trei ori pe zi, înainte de masă.
E foarte bun inclusiv pentru linişterea sistemului nervos pentru că spuneam că tot ce ţine de plante aromate, toate fac parte din aromoterapie legat de sistemul nervos.
Ceaiul e foarte bun şi pentru cei care au avut probleme cu plămânii. Am văzut un tomograf după un COVID-19. Zici că sunt găuri prin care pătrunde lumina. Am întrebat de ce se vede aşa şi mi-a spus că acele găuri sunt de fapt trombi pe plămâni.
E foarte bun şi pentru tensiune, însă numai pentru cei care au tensiune foarte mare. Dacă facem tensiunea 18-20, putem bea ceai de oregano.
Noi când spunem aceste lucruri oamenii trebuie să înţeleagă. Nu înlocuim nicio formă de tratament, ba din contră, oamenii să meargă la medic să îşi ia tratamentul, a spus Lidia Fecioru la Antena 3.
Ceaiul care te ajută să topești kilogramele ca prin minune
Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a explicat la Antena 3 cum se prepară ceaiul care te ajută să slăbești. Trebuie băut pe stomacul gol, dimineața.
Ceaiul care te ajută să topești kilogramele ca prin minune.”Există ceaiul de usturoi, dar pe care putem să-l bem sub diverse forme.
Se folosesc doi căţei de usturoi. Mai avem nevoie şi de un pahar cu apă fierbinte. Punem în pahar usturoiul tăiat şi acoperim. Lăsăm până se răceşte şi amestecăm bine. Dăm totul prin strecurătoare şi bem apa pe stomacul gol, la prima oră.
Rinichii vor funcţiona mai bine. Sângele se dilată, iar nivelul de zahăr din corp scade. Mai mult decât atât, ni se va îmbunăţi vederea şi circulaţia. Creierul va funcţiona ca un ceas. Este bun şi pentru paraziţi.
Totodată, mai putem face un ceai de usturoi. Avem nevoie de trei căţei de usturoi, 3 pahare cu apă, suc de la o lămâie şi miere. Se pun toate într-un castron şi se fierbe. Strecurăm totul şi putem bea acest ceai. Are aceleaşi efecte.”, a spus Lidia Fecioru, sâmbătă, în cadrul rubricii Leacul zilei din emisiunea Adevăruri ascunse de la Antena 3.