Oamenii tind să ignore cea mai mare parte a corpului atunci când stau în soare – spatele
Deoarece este fizic imposibil ca un om să își atingă tot spatele, oamenii uită să se dea cu cremă și în acea zonă. De asemenea, cei mai mulți bărbații nu se dau cu cremă pe spate, conform unor statistici.
Cel mai greu este să vezi alunițele pe spate, așa că cea mai simplă metodă este să rogi pe cineva din familie să le examineze, iar dacă observă ceva ciudat să programezi o întâlnire cu dermatologul.
Conform specialiștilor, spatele este cel mai posibil loc unde poate apărea un melanom, o formă letală de cancer de piele.
Dermatologii îi sfătuiesc pe oameni să stea departe de razele UV între orele 11:00-14:00 și să se dea mereu cu cremă de protecție cu grad mare (30 sau mai mult)
Pentru oamenii cu tenul foarte pal aceștia îi sfătuiesc să achiziționeze o cremă pe bază de zinc sau titaniu.
A.
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…