Din cuprinsul articolului
Stările persoanelor depresive se înrăutățesc? ,,Blue Monday” (cea mai tristă zi din an) nu are nicio bază științifică și este demontată de către psihologul Steliana Lefter.
Aceasta explică că efectele psihologice negative asociate acestei zile nu există universal și sunt rezultatul atribuirii noastre subiective.
Stările persoanelor depresive se înrăutățesc?
Atribuind fundament real Blue Monday-ului, ne autoalimentăm cu emoții negative și ne convingem că va fi o zi proastă.
Originea Blue Monday-ului provine dintr-o strategie de marketing a unei companii de turism britanice care căuta să vândă mai multe vacanțe de iarnă.
Studiile arată că moralul este mai scăzut în sezonul rece din cauza zilelor mai scurte și a lipsei luminii solare. A fost identificată „cea mai tristă zi din an” pentru a promova soluții, în acest caz, vacanțe.
Psihologul Steliana Lefter, subliniază că Blue Monday a fost creată pe baza unei formule matematice elaborate de profesorul Cliff Arnall, care a luat în calcul condiții precum vremea, nivelul de îndatorare, nivelul de motivație și timpul scurs de la Crăciun și de la rezoluțiile de An Nou.
Cu toate acestea, comunitatea științifică consideră că aceste calcule sunt pseudoștiință și un truc publicitar, fără bază reală.
Depresia nu ser rezolvă printr-o sesiune de shopping
Psihologul Steliana Lefter avertizează că popularizarea mitului Blue Monday poate afecta discuțiile despre probleme reale legate de sănătatea mintală, trivializând depresia și alte tulburări mintale care nu pot fi tratate doar cu o vacanță.
Ideea că depresia poate fi rezolvată simplu cu o sesiune de shopping sau o escapadă este periculoasă și contribuie la stigmatizarea problemelor de sănătate mintală.
Concluzia este că a treia zi de luni din an nu are nicio încărcătură specială și că fiecare își poate modela ziua așa cum dorește. Este important să filtrăm informațiile și să ne ferim de astfel de povești care pot crea percepții eronate asupra sănătății mintale, conform mediafax.com.