O stare de spirit optimistă este în relație puternică cu menținerea unei inimi sănătoase, potrivit unui studiu publicat de cercetători de la Universitatea din Illinois în revista Health Behavior and Policy Review.
Rosalba Hernandez de la Universitatea din Illinois a declarat că oamenii cei mai optimiști au de două ori mai multe șanse să aibă o sănătate cardiovasculară foarte bună, comparativ cu cei pesimiști. Ea a precizat că această asociere rămâne importantă chiar și după ajustarea rezultatelor cercetării cu caracteristicile socio-demografice și de sănătate mentală a pacienților.
Din punct de vedere rasial, acest grup de studiu, format din 5.100 de persoane, a inclus 38 la sută pacienți din rasa caucaziană, 28 la sută afro-americani, 22 la sută latino-americani, 12 la sută chinezi. Studiul a început în luna iulie 2000, iar datele au fost colectate de la pacienți la fiecare 18 până la 24 de luni.
Cercetătorii au menționat că pentru evaluarea sănătații cardiovasculare ei au verificat șapte valori, cum sunt tensiunea arterială, glicemia, nivelul de colesterol, indicele de masă corporală, activitatea fizică, aportul alimentar și relația cu consumul de tutun. Acești parametri sunt utilizați și de American Heart Association pentru a stabili gradul de sănătate al inimii.
Hernandez a amintit că un studiu din 2013 sugera că o creștere cu un punct a scorului individual total al stării de sănătate cu privire la cei șapte parametri citați a fost asociată cu o reducere de 8 la sută a riscului de accident vascular cerebral.
Cercetătorii au precizat că participanții la studiu au avut vârste între 45 și 84 de ani și au fost monitorizați și în ceea ce privește sănătatea mentală și nivelul de optimism. Ei au avut în atenție și bolile de rinichi, precum și caracteristicile socio-demografice, cum sunt rasa, vârsta, statutul educațional și venitul. Studiul a scos în evidență impactul masiv al acestor condiții asupra optimismului pacienților. De asemenea, cercetătorii au constatat că persoanele mai optimiste au niveluri mai bune de colesterol și de zahăr în sânge.
Hernandez consideră că aceste descoperiri sugerează că strategiile de prevenire prin obținerea stării de optimism pot fi o cale potențială pentru îmbunătățirea sănătății cardiovasculare.