Sari la conținut

Cea mai simplă metodă prin care scapi de kilogramele în plus acumulate de sărbători

Meatloaf with sides

Sezonul de plajă se apropie, așa că dacă vrei să arăți perfect în costumul de baie, tot ce trebuie să faci e să mănânci din farfuria potrivită.

Mai exact, potrivit unui studiu efectuat de o echipă de cercetători germani şi elveţieni, persoanele care consumă zilnic alimentele din farfurii de culoare roşie şi beau lichide din recipiente de aceeaşi culoare vor consuma cu până la 40% mai puţină hrană. Explicaţia găsită de oamenii de ştiinţă e simplă: creierul asociază această culoare cu ideea de pericol, aşa că suntem pur şi simplu tentaţi să mâncăm mai puţin. În urma studiului realizat s-a ajuns la concluzia că vesela albastră sau albă, de exemplu, ne face să mâncăm cu până la 40%-44% mai mult, aşa că primul pas când începeţi o cură de slăbit ar trebui să fie schimbarea culorilor din bucătărie. Asta înseamnă că inclusiv ambalajele sau casoletele folosite ar trebui să fie roşii, pentru asigurarea succesului.

Un alt lucru de care trebuie să ţinem cont la alegerea veselei este dimensiunea acesteia. Potrivit unui alt studiu, amintit acum ceva vreme de doctor Oz, mâncăm cu 33% mai mult atunci când folosim farfurii mari. De vină pot fi şi părinţii, cunoscuţi pentru celebra replică: „Dacă nu mănânci tot, nu ai voie la joacă”. Curăţarea farfuriei este o falsă prelungire a senzaţiei de foame, dincolo de satisfacerea ei normală, cu porţii normale. Astfel, o farfurie normală ar trebui să aibă diametrul de maximum 25 de centimetri, iar astfel o veţi putea umple fără a avea apoi frustrări culinare.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel