Sari la conținut

Cea mai puternică rugăciune pe care să o rostești de Sfânta Maria Mică. Îndeplinește orice dorință

sfanta maria mica
sursa foto retete si vedete
Sarbatoare Sfanta Maria Mică

Cea mai puternică rugăciune pe care să o rostești de Sfânta Maria. În această zi credincioșii celebrează Nașterea Sfintei Fecioare Maria, supranumită popular Sfânta Maria Mică.

Fecioara Maria, mama lui Iisus Hristos, conform credinței creștine, s-a născut în urma unei minuni. Părinții săi, Ioachim și Ana, ajunseseră la o vârstă înaintată la care, firesc, nu mai puteau procrea.

Tradiția spune că aveau 50 de ani de când se căsătoriseră. În urma rugăciunilor însă, Dumnezeu a făcut un miracol: Ana a născut la bătrânețe o pruncă pe care au numit-o Maria. Este persoana care avea să fie mama lui Mesia, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om pentru mântuirea lumii.

În creștinism, Fecioara Maria este omul care a ajuns la cel mai înalt grad de sfințenie, de aceea se bucură de cea mai mare cinste în rândul sfinților.

Spre deosebire de ceilalți sfinți, care sunt sărbătoriți doar în ziua când au murit, Maica Domnului are patru sărbători mari în calendarul creștin: nașterea, intrarea în templu, bunavestire și adormirea.

Cea mai puternică rugăciune pe care să o rostești de Sfânta Maria Mică

Cea mai puternică rugăciune pe care o poți rosti de Sfânta Maria. Se spune că astăzi, pe 8 septembrie, sunt ascultate rugăciunile femeilor care îşi doresc copii şi nu pot avea, scrie Antena 3.

„O, Preasfântă Fecioară, Care străluceşti prin curăţie Cerească, Ajutătoare bună a lumii, dintru Tine a strălucit Soarele Dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru! Te fericim şi Te proslăvim, că Tu eşti Cortul Lui Dumnezeu şi prin Tine S-a sălăşluit între noi, ca să fim poporul Lui!

Tu eşti Uşa Cerească prin care iar ni s-au deschis uşile Raiului! Tu eşti Scară Cerească prin care Dumnezeu S-a pogorât pe Pământ! Cu focul rugăciunii Tale să arzi focul patimilor noastre, ca să ne izbăvim de focul cel veşnic al gheenei!

Dăruieşte-ne şi nouă, Preacurată, precum lui Simeon, să purtăm neosândiţi în inimile noastre, pe Fiul Tău şi Dumnezeul nostru, să fim părtaşi pururea Preacuratului Său Trup şi Sânge!

Ajută-ne să ne păzim în frica Lui Dumnezeu şi să nu întinăm Biserica trupului nostru! Maica Lui Dumnezeu, Întâmpinând totdeauna pe Fiul Tău în inimile şi în sufletele noastre, să ne învrednicim prin rugăciunile Tale să dobândim şi acea Întâmpinare a Domnului nostru, împreună cu Sfinţii, ca să-L slăvim şi să-L cântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!”

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel