Din cuprinsul articolului
Paștele Ortodox este una dintre cele mai importante sărbători creștine și este sărbătorit în fiecare an de credincioșii ortodocși din întreaga lume.
Săptămâna Patimilor este cea care precede Învierea Domnului și credincioşii sunt îndemnaţi să închine rugăciuni în fiecare zi.
Chiar dacă nu mai mergem la biserică, ne putem ruga de acasă, putem citi textele biblice ori asculta slujbele la televizor sau pe internet. Luând contact cu textele sfinte, sufletul este alături de suferițele lui Hristos în această perioadă specială.
„Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ne‑ai învrednicit pe noi a trece vremea cinstitului şi dumnezeiescului post de patruzeci de zile, care s‑a însemnat de Tine şi s‑a dat nouă prin Tine. Cel ce ai pus nouă pocăinţă pentru mântuirea sufletelor şi curăţirea trupurilor şi spre izgonirea demonilor. Care ne‑ai arătat nouă spre închinare chipul cinstitei Tale cruci şi ne‑ai dăruit să o sărutăm cu atingerea nevrednicelor noastre buze.
Cel ce ne‑ai învrednicit să auzim de învierea prietenului Tău Lazăr şi de intrarea Ta în Ierusalim, întâmpinat fiind de pruncii evreieşti care grăiau, strigând: osana întru cei de sus; şi să vedem mântuitoarele Tale patimi şi să ne închinăm dumnezeieştii Tale răstigniri, suliţei, trestiei, buretelui, pogorârii celei de pe cruce şi îngropării, şi să ajungem la cinstita şi dumnezeiasca Ta înviere.
Pentru aceea, văzând ziua învierii Tale, cu bucurie strigăm Ţie, Hristoase Dumnezeul nostru, şi împreună cu îngerii, cu arhanghelii, cu heruvimii, cu serafimii, cu toţi sfinţii şi cu preacurata Maica Ta, Te slăvim, lăudându‑Te pe Tine, marele Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Şi acum Te rugăm, Stăpâne, pentru robii Tăi aceştia, care vin sub acoperământul casei Tale celei sfinţite, primeşte pocăinţa lor şi‑i iartă pe dânşii, pentru învierea Ta, de mulţimea păcatelor celor nenumărate, ştiute şi neştiute, de voie şi fără de voie; curăţeşte‑i ca pe desfrânata ce plângea, şi ca pe Petru care se lepădase şi plângând cu amar iarăşi l‑ai primit.
Primeşte smerenia şi mărturisirea robilor Tăi, precum ai primit pe vameşul care cu suspin se ruga.
Pune frica Ta în inimile lor ca să se teamă de Tine şi să Te iubească din toată inima lor. Dă‑le lor să păzească toate poruncile Tale în toate zilele vieţii lor, umblând după voia Ta.
Învredniceşte‑i pe dânşii fără osândă să vină şi să se împărtăşească cu preacuratul Tău Trup şi cu cinstitul Tău Sânge, ca, primindu‑le cu vrednicie, să fie părtaşi împărăţiei Tale, lăudându‑Te şi slăvindu‑Te pe Tine, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Preasfântul şi bunul şi de‑viaţă‑făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.
Horoscopul zilei de marţi, 5 noiembrie 2024, anunţă momente dificile pentru unii nativi ai zodiacului.…
Folosiți o sticlă de apă? Dacă da, câte bacterii se ascund în ea? S-ar putea…
Senatul României a aprobat un proiect de lege inițiat de Guvern care prevede reglementarea unor…
Acest ceai, preparat din fructele bogate în vitamine și minerale ale cătinei, este recomandat în…
Autorităţile medicale sunt în alertă, după ce în Italia s-a înregistrat primul caz de gripă…
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București va efectua gratuit pe data…