Din cuprinsul articolului
Există o rugăciune pe care majoritatea credincioșilor o cunosc, pe care majoritatea creștinilor o rostesc în orice moment al zilei, în momente de bine sau de rău.
Este vorba despre „Tatăl nostru” sau „Rugăciunea Domnească”, dintre rugăciunile de bază ale creștinătății, comună tuturor confesiunilor creștine datorită faptului că se regăsește în textul evangheliilor sinoptice.
Este considerată de către teologi și de experții în analiza cărților din Biblie cea mai importantă și cea mai puternică rugăciune, tocami pentru că ar fi fost transmisă chiar de la Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Cea mai puternică rugăciune din Biblie
Conform tradiției creștine, Iisus Hristos i-a învăţat pe sfinții apostoli prin această rugăciune cum să se roage cu adevărat lui Dumnezeu.
Atunci când te apasă un necaz rostește această rugăciune și vei vedea cum vei scăpa de prbleme.
„Tatăl nostru Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău
Vie împărăția Ta, facă-se voia Ta
Precum în cer, așa și pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi
și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.
Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.”
Prof. Ciurea: Rugăciunea Tatăl Nostru, benefică pentru sistemul endocrin
În cartea „Sănătatea creierului pe înţelesul tuturor”, prof. dr. Vlad Ciurea a explicat cum și de ce anume fiecare propoziţie din rugăciunea Tatăl Nostru corespunde unui plan profund al existenţei individului.
„Toate aceste elemente din sistemul endocrin conectate cu elementele de Divinitate sunt extrem de interesante.
Dacă până acum două-trei secole nu erau luate în considerare, acum sunt dovedite prin funcționarea glandelor endocrine”, spune Prof.Univ. Dr. Vlad.
Cayce Edgar, un cercetător american, a preluat această rugăciune şi a transpus-o în activitatea sistemului endocrin și a descoperit că orice frază din „Tatăl nostru” produce, după clarviziunile sale endocrine, deschiderea anumitor porțiuni.
În momentul în care este pronunţată o frază, planul spiritual, mental, emoţional sau fizic răspunde dincolo de conştienţa noastră, după cum urmează:
- „Tatăl Nostru carele eşti în ceruri” – deschide glanda pituitară, hipofiza, cea mai înaltă glandă a organismului, legată de lumină, cea care dă semnalul de pornire a întregului organism;
- „Sfințească-se-n numele Tău” , deschide glanda pineală, numită epifiză;
- „Vie împărăţia Ta” – deschide glanda tiroidă, intră în funcție metabolismul ca o locomotivă;
- „Facă-se voia Ta, precum în Cer aşa şi pe pământ” – deschide timusul, poziționat în faţă, acesta pornind activitatea inimii;
- „Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi” deschide glandele denumite gonade, motorul fizic al organismului;
- „Şi iartă-ne nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” – deschide glandele suprarenale, deci elementul emoțional, elementul de funcționare intenție a organismului;
- „Şi nu ne duce pe noi în ispită” – deschide anumite celule profunde în organismul uman;
- „Şi ne izbăveşte de cel Rău” – ne întoarcem la nivelul unei glande anterioare, care este timusul.