Cea mai puternică rugăciune către Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia. Rostește-o pe 9 martie pentru a scăpa de necazuri

Rugăciune către Sfinții 40 Mucenici din Sevastia. Una dintre cele mai importante date din calendarul creștin ortodox este cea de 9 martie, când sunt prăznuiți cei 40 de mucenici de la Sevastia.

Mucenicii erau soldați creștini și făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminată din Armenia, în vremea împăratului Licinius (308-324). Aceștia nu erau doar romani de origine, ci și greci sau armeni.

Guvernatorul Armeniei i-a silit să se închine idolilor, dar pentru că au refuzat, au fost întemnițați și bătuți cu pietre.

„Cum v-aţi arătat ascultători către mai marii voştri în războaie,aşa să ascultaţi şi acum porunca împăratului,aducând jertfă zeilor”, le-a spus conducătorului garnizoanei din Capadocia, păgânul Agricola atunci când au fost aduși să se închine idolilor, cei 40 de mucenici refuzând fără a sta pe gânduri.

Lor li s-au arătat semne divine ce le-au întărit credința. Guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare, în lacul Sevastia.

Rugăciune către Sfinții 40 Mucenici din Sevastia

Veniți, popoare, să-i cinstim cu evlavie pe Sfinții lui Dumnezeu, pe cei patruzeci de Mucenici din Sevasta, care pentru lupta lor au dobândit cununi luminoase și nestricăcioase. O, voi, care vă bucurați de cinstirea întregii Biserici, care ați dobândit de la Dumnezeu darul facerii de minuni prin moaștele voastre, fiți ocrotitorii noștri, ai celor ce vă cinstim pomenirea.

Rugați-vă pentru noi, fericiților Mucenici, ca să dobândim tărie în lupta cu patimile, răbdare în îndurarea necazurilor, credință nestrămutată în făgăduințele Domnului, smerenie adevărată și mântuirea sufletelor noastre. Nu ne lăsați pe noi să cădem fără de ridicare în adâncul deșertăciunii acestei lumi, nu ne lăsați să ni se împietrească de tot inimile în nepăsarea timpului în care trăim, nu lăsați să înghețe inimile în viforul acestui veac. Zid de apărare să fiți împrejurul nostru și loc de scăpare din cursele vrăjmașului.

O, preacinstit Sobor, tămăduiește neputințele noastre, ale credincioșilor slăbiți pe cale, ca să nu ne biruiască și să nu ne batjocorească necuratul vrăjmaș, care încearcă în tot chipul să ne abată de la lupta cea mântuitoare.

Voi, Sfinților Mucenici, care toate le-ați suferit cu îmbărbătarea Duhului Sfânt, în credință și rugăciune îndelungată, nu încetați să ne întăriți și pe noi, cei ce ne minunăm de tăria sufletelor voastre strigând Domnului: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Preasfântă Treime, Cel ce Te proslăvești în sfinții Tăi, slavă Ție!

Recent Posts

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

27 de minute ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

48 de minute ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

o oră ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

o oră ago

Leac din bătrâni pentru ciocurile din călcâie. Lidia Fecioru: După 3-4 aplicări încep să se dizolve

Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a propus un leac pentru ciocurile din călcâie. După spusele ei, ciocurile…

2 ore ago

Pr. Cleopa: Cel mai mare demon! Îl invoci fără să ştii chiar pe pomelnic

Din învățămintele rămase de la Părintele Cleopa, descoperim cel mai mare demon pe care noi…

2 ore ago

Citeste si: