Din cuprinsul articolului
Cea mai puternică rugăciune către Sfântul Anton. Se rostește 3 marți la rând și se spune că îndeplinește dorințele și te scapă de necazuri.
Potrivit BZI, rugile înălțate marțea Sfântului Anton sunt mult mai puternice deoarece într-o zi de marți a fost mutată racla sfântului, iar cei care au avut atunci prilejul de a o atinge au scăpat de toate bolile și li s-au împlinit toate dorințele.
Iată rugăciunea care trebuie rostită 3 marți la rând:
„Milostive Dumnezeule, primeşte cu bunătate rugăciunile Sfântului Anton ce eu Ți le prezint acum pentru a dobândi harul (se spune ce har se doreşte) ce Ți-l cer cu umilinţă. Iar tu măritul meu patron Sfinte Antoane, nu întârzia a mijloci pentru mine. Fă că evlavia mea să fie sinceră, ajută-mă să pot dobândi mai întâi iertarea tuturor păcatelor de care mă căiesc din inimă. În genunchi, la picioarele tale, eu aştept prin mijlocirea ta, harul ce-l cer de la Bunul Dumnezeu. Amin.”
Postul Sfintei Mării se ține înaintea sărbătorii Adormirea Maicii Domnului și durează două săptămâni. Originea acestui post a fost fixata in secolul al V lea cand s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului.
Există o rugăciune pe care credincioșii o pot rosti în Postul Sfintei Mării. Se spune că este atât de puternică încât îndeplinește orice dorință.
O, Tu, Preasfântă stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoare,
Către tine se îndreaptă gândul meu, inima mea și toate simțămintele mele. Și te rog, cu lacrimi, să-mi spui, Măicuță sfântă, cât mai am de îndurat această durere? Până când vrăjmași nevazuți ai neamului vor da lovituri atât de puternice? Până când ne vor fi pângărite și necinstite trupurile, sufletele și viețile?
Ridică-te, Stăpâna noastră, și zdrobește-ne vrăjmașii, ai noștri și ai Fiului Tău, Iisus Hristos, îngrozește-i prin nebiruita-ți sfințenie și îndreaptă-ne pe noi pe cărările mântuirii, ca să-L preamărim pe Dumnezeu.
Roagă-te, Sfântă Fecioară, pentru sfânta biserică, pentru propavăduirea Evangheliei, pentru poporul acesta, pentru rudele mele, pentru văduve, orfani, bogați, săraci, necăjiți, bolnavi, pentru cei prigoniți pentru credință, pentru salvarea celor rătăciți, pentru răposați.
Ajută-ne să ne pocăim, să renunțăm la păcate, vicii și necredință. Ajută-ne să nu fim insensibili la chemarea divină a Fiului Tău, care a venit pe pământ să sufere chinuri barbare pentru noi, oile păcătoase.
Roagă-te, Maică Sfântă, pentru nevoile și necazurile mele (acum se rostește dorința). Ție mă voi supune și al tău glas îl voi asculta, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin
În săptămâna 4-11 noiembrie 2024, Cristina Demetrescu a explicat că intrarea lui Marte în zodia…
La Spitalul Orășenesc Mioveni din județul Argeș a fost realizată o intervenție chirurgicală remarcabilă în…
Începând cu 1 ianuarie 2025, unii pensionari din România vor beneficia de o majorare a…
Meteorologii au emis noi prognoze pentru iarna 2024-2025, care va aduce surprize. Deși vom avea…
Investiția în cercetare-dezvoltare la nivelul industriei farmaceutice inovatoare reprezintă unul dintre factorii majori care contribuie…
Miliardarul Bill Gates a lansat un nou avertisment şi susţine că omenirea, chiar dacă va…