Din cuprinsul articolului
Considerată a fi cea mai mortală boală infecțioasă din lume, tuberculorza curmă viața a peste un milion de oameni în fiecare an. Oamenii de știință sunt pe cale să dezvolte un test de sânge care ar putea să identifice milioane de persoane care transmit boala fără să fie conștiente de asta.
În ciuda eforturilor autorităților sanitare, tuberculoza rămâne o problemă majoră de sănătate publică, cu numărul de cazuri în creștere. Pandemia de COVID-19 a afectat grav lupta împotriva acestei boli, punând în pericol progresele înregistrate în ani anteriori și sporind, pentru prima dată în ani, ratele de mortalitate care scădeau, conform unui raport al OMS din octombrie 2023, raportează News.ro.
Cercetătorii de la Universitatea din Southampton, Marea Britanie, au descoperit recent un grup de markeri biologici prezenți în concentrații ridicate la pacienții cu TBC.
Studiul, condus împreună cu specialiști de la Universitatea din Cape Town, Africa de Sud, și de la Universitatea Cayetano Heredia din Lima, Peru, a utilizat o nouă tehnică pentru identificarea unui set de șase proteine extrem de precise în detectarea TBC.
Dr. Hannah Schiff, principalul autor al studiului și expert în probleme respiratorii la Southampton, a afirmat că un test eficient ar putea ajuta la identificarea celor aproximativ trei milioane de cazuri care au fost trecute cu vederea anul trecut, majoritatea fiind în țările în curs de dezvoltare.
„Situația cu tuberculoza la nivel global este catastrofală, iar eforturile noastre de a controla răspândirea bolii sunt împiedicate de testele inadecvate, care sunt lente și necesită echipamente și laboratoare specializate. O treime dintre cei infectați nu sunt diagnosticați și rămân contagioși. În acest studiu, am combinat o nouă metodă de măsurare cu o analiză matematică profundă pentru a identifica acești șase noi markeri ai tuberculozei”, a declarat ea.
Această descoperire ar putea conduce la o alternativă pentru diagnosticarea bolii – un test simplu care poate detecta proteinele din sângele cu niveluri diferite între cei cu tuberculoză, cei sănătoși și cei care suferă de alte afecțiuni respiratorii.
Tuberculoza se transmite prin inhalarea picăturilor mici provenite din tusea sau strănutul persoanelor infectate și, deși afectează în principal plămânii, poate afecta orice parte a corpului.
Numărul cazurilor din Marea Britanie a crescut la aproximativ 5.000 anul trecut și se așteaptă să continue să crească în 2024, conform Agenției britanice pentru securitate sanitară (UKHSA).
Studiul, publicat joi în Journal of Clinical Investigation Insight, a implicat analiza proteinelor din sângele persoanelor cu tuberculoză activă din Africa și America de Sud.
Oamenii de știință au comparat biomarkerii cu cei găsiți la persoanele sănătoase și la pacienții cu alte infecții pulmonare, identificând 118 proteine care diferă semnificativ între grupuri.
Ulterior, experții au redus această listă la șase proteine care, afirmă ei, pot fi folosite pentru a distinge pacienții contagioși cu tuberculoză de cei cu o stare bună de sănătate sau cu alte afecțiuni pulmonare.
Codirectorul studiului, dr. Diana Garay-Baquero, de la Southampton, a subliniat că aceste rezultate reprezintă un pas important pentru dezvoltarea unui test pentru tuberculoză, care să fie la fel de simplu ca și testele rapide utilizate în timpul pandemiei de COVID-19.
„Noii markeri pe care i-am identificat sunt cu adevărat utili și este crucial acum să-i dezvoltăm în teste care pot fi utilizate de milioanele de oameni care transmit tuberculoza fără să știe. Așa cum a confirmat pandemia de COVID-19, ignorarea bolilor contagioase transmise pe cale respiratorie poate fi extrem de periculoasă”, a subliniat cercetătoarea.
În cadrul „Strategiei pentru eliminarea tuberculozei”, OMS și-a propus să reducă decesele cauzate de tuberculoză cu 35% între 2015 și 2020, însă procentul a fost doar de 5,9% între 2015 și 2021.
În România, tuberculoza multidrog rezistentă rămâne o problemă sensibilă, iar autoritățile sanitare sunt preocupate de creșterea numărului de cazuri în ultimii ani.
„Tuberculoza rămâne un subiect de sănătate publică pe agendă în România şi, chiar dacă după o perioadă de scădere constantă începând cu anul 2004 a incidenţei tuberculozei, când eram pe la 140 (de cazuri înregistrate la suta de mii de locuitori), dacă nu mă înşel, şi am ajuns undeva în jur de 50 (de cazuri înregistrate la suta de mii de locuitori) în ultimii ani, aparent numărul de cazuri creşte. Sigur acestea sunt valorile, creşterea este lentă. Sunt convins că acest lucru este şi ca urmare al pandemiei care a dus la reducerea activităţilor legate de diagnosticul tuberculozei şi este rebound, care nu este neobişnuit, mai ales că nu este o creştere dramatică”, a declarat prof. univ. dr. Alexandru Rafila, care a participat la o conferinţă de presă organizată de Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” cu ocazia Zilei mondiale de luptă împotriva tuberculozei – 24 martie.
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…
Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a propus un leac pentru ciocurile din călcâie. După spusele ei, ciocurile…
Din învățămintele rămase de la Părintele Cleopa, descoperim cel mai mare demon pe care noi…
Vești noi pentru seniori. Seniorii cu venituri mai mici de 3.000 de lei ar putea…