Două noi studii ale cercetătorilor americani au descoperit câteva boli grave care se pot dezvolta doar din cauza faptului că viitoarele mame nu dorm suficient. Femeile însărcinate care dorm mai puţin de 6 ore pe noapte sunt mai predispuse riscurilor. Au şanse cu 70% mai mari decât celelalte care dorm mai mult să facă diabet gestaţional, nivelul lor de glicemie fiind mult mai ridicat. Mai mult, acest fapt va duce la o predispoziţie pentru obezitate şi diabet a viitorului copil.
Potrivit DailyMail, studiul Universităţii Illinois din Chicago mai relevă şi că orele insuficiente de somn ale viitoarei mămici vor mări şansele ca ea să sufere de depresie post-partum.
Diabetul gestaţional este des întâlnit şi în afară de valori mari ale glicemiei, nu există alte simptome.
Ştiinţa încă nu a explicat exact ce efecte are somnul asupra noastră, dar ştim că fără el, organismul nostru nu mai funcţionează. În primul rând, nu ne mai putem concentra şi dezvoltăm probleme de memorie.
Legătura somnului cu o boală cronică, cum este diabetul, nu era foarte clară. Trupul omenesc secretă hormonii necesari pentru a regla apetitul şi metabolismul, în timp ce dormim.
Când nu dormim suficient, organismul nu mai secretă leptină, hormonul care ne trimite semnalul saţietăţii.
Mai mult, odată cu mai puţine ore de somn, vom simţi nevoia de a consuma dulciuri.
Diabetul gestaţional este o condiţie temporară – care apare doar în timpul sarcinii – în care corpul tău nu produce o cantitate adecvată de insulină, astfel încât nivelul de glucoză din sânge este crescut.
În timpul sarcinii, hormonii secretaţi de placentă blochează acţiunea insulinei secretate de mamă în corpul ei. Această problemă se numeşte insulinorezistenţă şi face ca organismul mamei să folosească foarte greu insulina. Nevoia de insulină poate creşte în aceste condiţii până la de trei ori peste valoarea normală.
În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…
Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…
Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…