Caderea excesiva a parului este o problema a acestui secol. De la varste fragede, un procent îngrijorator din populaţie, preponderent masculina, este afectat de alopecie. Daca nu este tratata la timp, singura solutie eficienta pentru rezolvare problemei devine implantul de par.
Static vorbind, doi din trei bărbați se confruntă până la vârsta de 60 de ani cu problema căderii părului, afecțiune cunoscută și sub numele de alopecia, care în 90% dintre cazuri apare pe fond genetic.
O soluție la care apelează din ce în ce mai mulți bărbați în ultimii ani este implantul de păr. A devenit din ce în ce mai populară datorită rezultatului garantat pentru toată viața, aspectului natural obținut post intervenție și riscurilor reduse (operația nu lasă cicatrici și este nedureroasă).
„Intervenția se realizează sub anestezie locală, durează între 6 și 8 ore și constă în primă etapă extragerea manuală a foliculilor de păr (prin metoda F.U.E, cea mai avansată la nivel mondial ceea ce înseamnă extracţia de unităţi foliculare), unul căte unul din zona donatoare folosind implanter-ul, un instrument chirurgical de unică folosință, cu diametrul mai mic de 1 milimetru. Apoi foliculii de păr sunt implantați direct in regiunea cu probleme, fiecare folicul este asezat intr-o anumita directie, unghi si adancime, cu ajutorul implanter-ului, o unealtă patentată, oferind rezultate 100% naturale si pentru toata viata. Părul implantat continuă să crească pe toată durata vieții persoanei respective. “ Dr. Panagiotis Vogiatzis, medic dermatolog.
Post-implant pacientul își poate relua activitățile zilnice și este indicat folosirea unui șampon cât mai soft de genul celor pentru copii. Rezultatul final este unul definitiv si se vede dupa 9-12 luni de la realizarea implantului.
Horoscopul zilei de luni, 18 noiembrie 2024, aduce schimbări importante pentru cei mai mulți nativi…
Din cauza acestui obiect, multe persoane se aleg cu probleme de sănătate și stări neplăcute,…
Acest tip de test este utilizat în evaluarea fizică a fluxului sanguin arterial al mâinilor.…
Pietrele la rinichi, cunoscute si sub denumirile de calculi renali sau litiază renală/urolitiază, sunt mici formaţiuni compuse…
După moartea lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu a cerut emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că goana după căutarea în cadru legal a situaţiilor care…