Sari la conținut

Cea mai bună metodă să elimini grăsimea din ficat

Ficatul gras
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
Ficatul gras

Suferi de ficat gras? Cercetătorii au descoperit cea mai eficientă metodă pentru eliminarea grăsimii hepatice. Ficatul este un organ crucial în organism care poate influența starea generală de sănătate. Acumularea de grăsimi în ficat, denumită steatoză hepatică nonalcoolică (NAFLD),  devine din ce în ce mai frecventă în anumite țări.

Cercetătorii încă lucrează pentru a înțelege impactul complet al NAFLD și cele mai bune alegeri ale stilului de viață pentru a reduce acumularea de grăsime în ficat.

Un studiu recent a examinat eficacitatea postului intermitent și a exercițiilor fizice aerobice în reducerea acumulării de grăsimi în ficat. Cercetătorii au descoperit că prin combinarea acestor două metode nivelul de grăsime în ficat a fost redus considerabil.

Impactul bolii ficatului gras asupra sănătății

Steatoza hepatică apare este atunci când grăsimea se acumulează în ficat. În acest termen larg sunt două subtipuri: ficatul gras nonalcoolic (NAFL) și steatohepatita nonalcoolică (NASH). Steatoza hepatică nonalcoolică apare atunci când există doar acumulare de grăsime, dar fără deteriorare a ficatului. Steatohepatita nonlcoolică se referă la acumularea de grăsime însoțită de  inflamație și dei leziuni hepatice.

Dr. Na Li, medic gastroenterolog și hepatolog, care nu a fost implicat în studiu, a explicat pentru Medical News Today:

„Steatoza hepatică nonalcoolică este o afecțiune medicală care apare atunci când se acumulează grăsime excesivă în ficat. Poate provoca inflamație hepatică, cicatrici și, în cele din urmă, ciroză. Această afecțiune a devenit cea mai frecventă boală hepatică cronică și o cauză principală pentru transplantul de ficat în Statele Unite. Persoanele cu obezitate și diabet de tip 2 prezintă un risc crescut de a dezvolta steatoză hepatică nonalcoolică.”

Ficatul gras nonalcoolic nu duce neapărat la probleme hepatice mai severe, dar poate crește riscul de boli cardiovasculare și sindrom metabolic.

Persoanele cu NAFLD pot beneficia de pe urma schimbării stilului de viață, cum ar fi atingerea și menținerea unei greutăți corporale sănătoase. Cu toate acestea, specialiștii cercetează în continuare cei mai buni pași de acțiune pentru persoanele cu NAFLD.

Combinarea postului intermitent și a exercițiilor fizice

Autorii au efectuat studiul pe parcursul a trei luni și au inclus 80 de participanți. Au vrut să descopere eficacitatea diferitelor intervenții în stilul de viață în îmbunătățirea conținutului de grăsimi în ficat. Toți participanții au avut obezitate și NAFLD.

Dr. Krista Varady, unul dintre autorii studiului, a explicat pentru MNT:

”Am observat că principala terapie pentru boala ficatului gras nonalcoolică (NAFLD) a fost combinarea restricției calorice zilnice cu exercițiile aerobe. Am fost curioși dacă postul intermitent combinat cu exercițiile aerobe ar produce aceleași reduceri ale grăsimii hepatice. ”

Postul intermitent implică restricția alimentară în anumite intervale de timp sau în zile specifice. Cercetătorii au împărțit participanții în patru grupuri pentru a măsura efectele asupra ficatului.

Primul grup a participat la exerciții aerobice cu intensitate moderată regulată. Cel de-al doilea grup a urmat postul intermitent care a presupus consumul a 600 de calorii pe zi  în anumite zile care au alternat cu zile fără restricție calorică.

Al treilea grup a participat atât la un program de exerciții aerobe, cât și la post intermitent. În cele din urmă, ultimul grup a fost un grup de control fără intervenții.

Grupul combinat a demonstrat o varietate de îmbunătățiri, unele dintre ele fiind superioare celorlalte grupuri de intervenție.

„Am constatat că grăsimea hepatică a fost redusă cu 5,5% în grupul care a  ținut post intermitent și a făcut și exerciții fizice. Acest grup combinat a redus, de asemenea, greutatea corporală cu 5%, masa de grăsime, circumferința taliei și nivelul enzimei hepatice (ALT). De asemenea, s-au înregistrat creșteri ale sensibilității la insulină în grupul combinat, ceea ce indică un control mai bun al glicemie. ”
– Dr. Krista Varady

Cercetătorii au descoperit că reducerea grăsimii hepatice și a greutății corporale a fost similară între grupul combinat și grupul care a urmat doar post intermitent.

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că toate cele trei grupuri de intervenție au înregistrat o îmbunătățire similară a rezistenței la insulină. Astfel, intervenția combinată ar putea fi o opțiune pentru persoanele cu NAFLD, dar nu este neapărat singura metodă.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel