Ciorba este una dintre mancarurile cele mai apreciate si consumate de catre romani. Aceasta mancare este facuta specific in diverse zone ale tarii, retetele fiind diferite in functie de obiceiuri. Insa, in Dobrogea, se prepara o ciorba cunoscuta pentru proprietatile ei detoxifiante.
Ciorba dobrogeana de detoxifiere se face dintr-o serie de ingrediente care au rolul de a purifica si curata organismul si totodata care actioneaza pozitiv asupra ficatului, potrivit lyla.ro.
Ciorba dobrogeana de detoxifiere, ingrediente:
Pentru a gati ciorba dobrogeana de detoxifiere, ai nevoie de:
- 1 morcov
- o felie de telina
- o radacina de pastarnac
- o legatura mare de stevie
- o legatura mare de leustean
- o legatura mare de patrunjel
- o legatura de ceapa verde
- bors natural
- ulei de masline
Cum se prepara ciorba dobrogeana de detoxifiere
Se pun la fiert telina, morcovul si pastarnacul, tocate, cu un varf de cutit de sare, in 1 litru de apa. Se lasa sa fiarba pana cand devin foarte moi. Apoi se adauga stevia, ceapa verde si patrunjelul tocate marunt si se lasa sa fiarba la foc mic, cu capac deasupra.
Dupa 20 de minute de cand ciorba a dat in clocot, se adauga jumatate de litru de bors natural. Se lasa la fiert inca 20 de minute si se adauga apa in functie de cat de mult scade apa din oala.
La final, dupa ce toate ingredientele au fiert, se adauga deasupra leusteanul taiat marunt si o lingurita de ulei de masline. Oala se acopera cu capac si se lasa la racit.
Ciorba dobrogeana de detoxifiere se consuma, de preferat, seara, drept cina, pentru efecte maxime.