Ce valoare trebuie să aibă pulsul, în funcție de vârstă

Monitorizarea pulsului este una din investigaţiile fundmentale în descoperirea unei afecţiuni cardiace. Simpla măsurare a pulsului o dată pe lună poate ajuta la prevenirea decesului prin accident vascular cerebral (AVC), potrivit specialiştilor americani din cadrul Asociaţiei Naţionale a Accidentului Vascular Cerebral. Verificarea trebuie realizată atât în stare de repaus, cât şi atunci când supunem organismul unui efort intens. Tocmai de aceea, este important să ştim care sunt valorile normale ale pulsului în ambele situaţii.

Cât trebuie să fie pulsul normal pentru o persoana sănătoasă, în funcție de vârstă?

Frecvenţa pulsului se exprimă în număr de bătăi pe minut (bpm) şi are valori normale diferite în funcţie de vârstă: Nou-născut: 100 – 150 bmp

Sugar 3-6 luni: 90 – 120 bpm

Sugar 6-12 luni: 80 – 120 bpm

Copii 1-10 ani: 70 – 130 bpm

Copii peste 10 ani şi adulţi: 60 – 90 bpm

Atleţi: 40 – 60 bpm

Cele mai comune calcule pentru ritmul cardiac maxim în cazul persoanelor mature sunt:

• 220 minus vârsta. Exemplu: pentru o persoană de 30 de ani vom avea 220-30=190 bpm • 206.9-(0,67 x vârsta).

Exemplu: pentru o persoană de 30 de ani vom avea 0.67×30= 20,1 şi 206.9-20,1.5=186,8 bpm

Cea de-a doua variantă pentru calcularea pulsului este mai sigură, dar prima este mai simplă şi mai uşor de reţinut. Valoarea optimă a pulsului normal în timpul exerciţiilor fizic reprezintă 60-70% din valoarea ritmului cardiac maxim. Astfel, în cazul dat drept exemplu, un puls considerat ideal în condiţii de efort fizic 114-133 bpm.

Tahicardie, bradicardie şi alte probleme

Creşterea anormală a pulsului poate fi atât semnul prezenţei unei fibrilaţii atriale (o aritmie frecventă a inimii), dar şi al unei tahicardii (accelerare a frecvenţei bătăilor inimii), ambele afecţiuni care, în ultimii ani, sunt diagnosticate inclusiv la persoanele sub 40 de ani.

În ceea ce priveşte fibrilaţia atrială, depistarea ei este vitală, deoarece duce, inevitabil, la apariţia insuficienţei cardiace ori a accidentului vascular cerebral (AVC), două probleme ce pun în pericol viaţa. Se apreciază că unu din cinci atacuri cerebrale apare pe fondul fibrilaţiei atriale

Tahicardia apare atunci când ritmul cardiac depăşeşte 100 de bătăi pe minut. În cazul în care numărul de bătăi pe minut ale inimii ajunge la 150 sau mai sus, se va pune diagnosticul de tahicardie supraventriculară.

Bradicardia este o afecţiune în care ritmul cardiac este prea mic, sub 60 de bătăi pe minut. Acest lucru poate fi rezultatul unor probleme cu nodul sinoatrial sau a unei deteriorări a inimii, ca urmare a unui atac de cord sau a unei boli cardiovasculare.

De reţinut este că nu există o corelaţie direct între hipertensiunea arterial şi un ritm cardiac ridicat. Hipertensiunea arterială nu determină neaparat un ritm cardiac crescut.

Cum se măsoară pulsul

Măsurarea pulsului este foarte simplă şi nu necesită niciun aparat special. Ai nevoie doar de un ceas cu secundar şi de cel mult un minut din timpul tău. Pulsul poate fi luat la nivelul gâtului (arterei carotide), încheieturii mâinii, coapselor (artera femurală), plicii cotului sau în spatele genunchiului.

Cel mai comod de măsurat este însă la nivelul încheieturii mâinii. Iată paşii pe care trebuie să-i urmezi:

1. aşază-te comod pe un scaun sau pe un fotoliu;

2. sprijină un antebraţ pe o suprafaţă cum ar fi o masă;

3. cu vârful degetelor arătător, mijlociu şi inelar de la mâna cealaltă reperează pulsaţia arterei care trece pe marginea antebraţului, la baza degetului mare;

4. apăsând pe zona respectivă, dar nu prea tare (pentru că rişti să nu mai simţi pulsul), începe să numeri pulsaţiile pe parcursul unui minut;

5. poţi număra bătăile şi pentru numai 10 sau 30 de secunde.

În aceste cazuri, trebuie să înmulţeşti bătăile cu 6 (dacă ai cronometrat doar 10 secunde) sau cu 2 (dacă ai cronometrat 30 de secunde). De exemplu: 12 bătăi în 10 secunde x 6= 72 de bătăi pe minut.