Din cuprinsul articolului
Experţii INSP precizează că schema de vaccinare înaintea unei călătorii internaţionale este personalizată şi este recomandată de medic, în funcţie de destinaţie, durată, vaccinări obligatorii sau recomandate în zona respectivă, riscurile de îmbolnăvire specifice zonei.
În contextul cazurilor mortale de malarie din ultimele zile din România, specialiştii în sănătate publică recomandă persoanelor care urmează să călătorească în străinătate să se programeze la o consultaţie la medicul de familie pentru evaluarea stării de sănătate, cu câteva săptămâni înainte de plecare.
În cadrul consultaţiei, aceştia se pot informa care sunt tipurile de vaccinuri sau medicaţia profilactică ce trebuie administrate înainte sau în timpul deplasării, lucru care se poate face adresându-se unui cabinet de vaccinări internaţionale.
„Malaria este o boală severă, care la om poate fi cauzată de patru specii distincte de protozoare din genul Plasmodium (Plasmodium falciparum, Plasmodium Vivax, Plasmodium Ovale şi Plasmodium Malariae), care sunt transmise prin înţepătura infectantă a unei femele de ţânţar Anopheles. Alte căi de transmitere a malariei sunt transplacentar, prin utilizarea de ace non-sterile între utilizatorii de droguri, prin transfuzii de sânge sau transplant de organ”, explică specialiştii DSPMB.
Potrivit sursei citate de Agerpres, în pofida eforturilor de eliminare a malariei, aceasta continuă să reprezinte o importantă problemă de sănătate publică la nivel mondial. Peste 100 de ţări şi teritorii din Africa, Asia de Sud şi Sud-Est, America Centrală şi de Sud, Caraibe, Orientul Mijlociu şi Oceania sunt considerate endemice, principala regiune afectată fiind Africa.
În contextul mobilităţii crescute şi al creşterii numărului de ţări care au cazuri de poliomielită, detecţie de poliovirusuri, se recomandă efectuarea unei scheme de vaccinare complete, în special pentru componenta polio, respectiv rapel conform vârstei, respectiv duratei de şedere, indiferent de restricţiile impuse la graniţă.
Recomandările sunt făcute în special pentru cei care călătoresc frecvent în aceste ţări, în vederea prevenirii îmbolnăvirii individuale şi a altor persoane după revenirea în România.
Conform DSPMB, există state cu risc potenţial de răspândire internaţională a poliovirusurilor: Afganistan, Pakistan, Republica Democrată Congo, Madagascar, Malawi, Mozambique; state cu detecţie de poliovirusuri cu/fără transmitere locală: Algeria, Benin, Botswana, Burkina Faso, Cameroon, Republica Central Africană, Ciad, Coasta de Fildeş, Republica Congo, Egipt, Guinea, Indonezia, Israel, Kenya, Mali, Mauritania, Niger, Nigeria, Somalia, Sudan, Republica unită a Tanzaniei, Yemen, Zambia şi Zimbabwe.
„Vaccinarea se va face cu 4 – 6 săptămâni înaintea călătoriei sau, în cazuri de urgenţă, chiar înaintea acesteia şi va fi consemnată pe certificatul internaţional de vaccinări în format OMS conform IHR 2005 care va însoţi celelalte documente de călătorie.
În România, certificatul internaţional de vaccinări se obţine în urma administrării produselor vaccinale în cabinetele de vaccinări internaţionale a căror listă se afişează pe site-ul INSP (la rubrica sfaturi pentru călători). Publicarea listei de cabinete se face după aprobarea acestora de către Ministerul Sănătăţii”, se arată într-un comunicat.
Potrivit Centrului European al Bolilor, difteria este o boală rară în ţările Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European. Cu toate acestea, riscul de import din ţările care încă raportează cazuri de difterie, cu acoperiri vaccinale scăzute, există.
„Începând cu cea de-a doua jumătate anului 2022, s-a înregistrat o creştere a numărului de cazuri de difterie raportate la nivel european, asociate migraţiei.
Dat fiind faptul că vaccinarea antidifterică reprezintă singura metodă eficientă de prevenire a acţiunii toxinei difterice recomandăm utilizarea vaccinurilor cu componentă difterică, atât pentru vaccinarea copiilor şi adolescenţilor conform Calendarului Naţional de Vaccinare, cât şi pentru efectuarea dozelor de rapel.
Apariţia bolii la persoanele cu status vaccinal complet şi la zi este foarte rară, chiar în cazul în care călătoresc în zone care încă raportează cazuri”, se mai explică în comunicatul DSPMB.
Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat marţi că în luna ianuarie a anului 2024 au fost raportate nouă cazuri de malarie cu istoric de călătorie în ţări endemice de malarie din Africa. Cinci cazuri au istoric de călătorie în Tanzania, Zanzibar, din care două au decedat.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…