Din cuprinsul articolului
Varianta Omicron și vaccinurile. Cât de protejați sunt cei imunizați complet? Informațiile preliminare din Israel sugerează că eficacitatea serului Pfizer/BioNTech scade doar puțin în fața variantei Omicron, în comparație cu Delta, dar și că persoanele nevaccinate au un risc mai mare de a dezvolta simptome severe în urma infectării cu această nouă tulpină, scrie publicația Jerusalem Post.
Oficialii și experții avertizează că mai multe detalii cu privire la efectele Omicron vor apărea în următoarele zile.
Există indicații că persoanele vaccinate complet împotriva coronavirusului sunt protejate inclusiv în fața variantei Omicron, a anunțat ministrul sănătății din Israel Nitzan Horowitz, marți.
Vestea din Israel, țara cu cel mai avansat program de vaccinare împotriva COVID, vine după ce și directorul executiv al BioNTech a anunțat că vaccinul dezvoltat de compania sa și de Pfizer va oferi probabil o protecție puternică împotriva oricărei boli severe în caz de infectare cu varianta Omicron.
„În următoarele zile vom avea informații mai clare despre eficacitatea vaccinului împotriva Omicron”, a spus Horowitz. „Dar există deja motive de optimism și indicații inițiale că persoanele vaccinate cu un ser încă valid sau cu rapelul vor fi de asemenea protejate de această variantă”, a adăugat ministrul sănătății. „
Vaccinul este chiar crucial acum. Oricine e expus la variantă fără vaccin se expune la un risc care nu este necesar”, a mai spus Horowitz. Tot marți, un material difuzat de Canalul 12 din Israel a arătat că eficiența vaccinului Pfizer în fața variantei Omicron scade, așa cum au avertizat experții în ultimele zile, dar scade puțin.
Concret, potrivit televiziunii, vaccinul are o eficacitate de 90% în prevenirea infectării cu Omicron. În cazul prevenirii infectării cu varianta Delta, vaccinul are o eficacitate de 95%.
De asemenea, serul Pfizer are o eficacitate de 93% în prevenirea formelor severe ale bolii, cel puțin în cazul celor vaccinați cu a treia doză. Potrivit aceleiași surse, capacitatea variantei Omicron de a infecta oamenii este mai mare decât în cazul Delta, dar nu cu mult – mai exact, cu 1,3 ori mai mare.
În același timp însă, cei care nu sunt vaccinați au șanse de 2,4 ori mai mari de a dezvolta simptome severe ale bolii. Un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății a declarat că nu se află încă în posesia datelor anunțate de Canalul 12. Șefa Serviciilor Publice din Israel, doctorul Sharon Alroy-Preis, a precizat că primele date oficiale privind eficacitatea vaccinului împotriva variantei Omicron urmau să fie împărtășite chiar marți de către colegii din Africa de Sud.
În Israel, patru persoane s-au infectat până acum cu varianta Omicron, potrivit informațiilor oficiale. Printre persoanele infectate se află doi medici cardiologi, vaccinați cu trei doze Pfizer. Cei doi au dezvoltat simptome „foarte ușoare”, potrivit oficialilor.
Horoscop chinezesc pentru finalul lunii noiembrie. Este o perioadă a schimbărilor și o oportunitate pentru…
Ai răcit? Poate simți deja durere în gât, dureri musculare sau tuse seacă, însă, poți…
Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…
Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…
Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…
Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…