Din cuprinsul articolului
Miercurea Mare a Săptămânii Patimilor ne apropie de Sfintele Paşti. Denia care se ține în această seară îl aduce în prim-plan pe Iuda, apostolul trădător şi, totodată, se face pomenirea femeii păcătoase care, în dorinţa de a i se ierta păcatele, a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos.
Aceasta este ziua în care Iuda Iscarioteanul L-a vândut pe Iisus pentru treizeci de arginţi fariseilor şi cărturarilor ce voiau să-L ucidă. Gestul lui Iuda a făcut ca, mai târziu, ziua de miercuri să fie declarată zi de post. Astfel, alături de vineri (ziua în care Iisus a fost răstignit), Miercurea Mare este una din cele două zile ale săptămânii în care creştinii postesc pe tot parcursul anului, cu excepţiile zilelor marcate ca „harţi” în calendarul ortodox.
Şi tot în această zi, Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece apostoli, se duce la arhierei pentru a-L vinde pe Hristos: „A zis: «Ce voiţi să îmi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre?» Iar ei i-au dat treizeci de arginţi. Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor” (Matei, 26, 15-16).
În acest timp, în Ierusalim se urzea în taină răzbunarea fariseilor şi a cărturarilor, care hotărăsc moartea Mântuitorului. Primit ca un adevărat Mesia în Ierusalim, în Duminica Floriilor, de către mulţimea entuziasmată de binefacerile şi minunile Lui, Domnul Iisus Hristos intrase în templu, de unde îi izgonise pe negustori şi dărâmase mesele schimbătorilor de bani. „Şi îi învăţa şi le spunea: Nu este, oare, scris: «Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile»? Dar voi aţi făcut din ea peşteră de tâlhari!” (Marcu, 11.17).
„Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia”… „Nebuni şi orbi!” (Matei, 23.27), toate aceste replici au umplut paharul de ură al fariseilor faţă de Iisus.
Miercurea este ziua în care cărturarii şi fariseii au făcut sfat pentru prinderea şi uciderea Mântuitorului, temându-se de puterea pe care o avea asupra mulţimilor. „Şi împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleşug, şi să-L ucidă” (Matei, 26.4). Şi tot acum, Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece apostoli, se duce la arhierei pentru a-L vinde pe Hristos: „A zis: «Ce voiţi să îmi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre?» Iar ei i-au dat treizeci de arginţi. Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor” (Matei, 26, 15-16).
Evangheliile povestesc că Iisus a petrecut ziua de miercuri în Betania, în familia prietenilor săi, Lazăr, cel înviat din morţi, Marta şi Maria, şi în casa lui Simon Leprosul.
„Pe când se afla Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, S-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir scump şi l-a turnat pe capul Lui, când şedea El la masă. Şi văzând aceasta ucenicii Lui, le-a părut rău şi au zis: «Pentru ce s-a făcut această pagubă? Căci acest mir se putea vinde pe un preţ mare şi se putea da săracilor». Iisus, însă, înţelegând aceasta le-a zis: «Pentru ce aduceţi supărare femeii? Că bun lucru a făcut ea pentru Mine. Căci pe săraci pururea îi aveţi cu voi, iar pe Mine nu Mă aveţi pururea.
Aceasta, turnând acest mir pe trupul Meu, M-a pregătit pentru îngropare. Şi drept vă spun: oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta în lumea toată, se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei»”. (Matei, 26,6-13).
Dupa cum spun tradițiile din Saptamana Mare, Miercurea Saptamanii Patimilor este ultima zi in care se mai pot face treburi casnice. Astazi, mai este permis doar sa se spele rufe si sa se calce, dar si treburile campenesti.
De asemenea, este bine sa te impaci cu oamenii cu care nu ai avut o relație tocmai buna in ultima perioada. Cel mai indicat lucru pe care poți sa il faci astazi este sa spui rugaciuni ca să fii ferit de rele și boli tot anul.
Nu este bine sa te enervezi sau sa arunci vorbe necurate in aceasta zi si nici sa te superi pe ceilalţi.
Sursa: crestinortodox.ro
Horoscop rune 4-10 noiembrie 2024. Săptămâna următoare promite să fie una intensă pentru toate zodiile,…
Un medic din Singapore trage un semnal de alarmă cu privire la consumul de cartofi…
La 78 de ani, Angela Similea trece printr-o perioadă dificilă. După moartea celui de-al patrulea…
Potrivit unei serii de dezvăluiri surprinzătoare Dana Budeanu, cunoscută pentru opiniile sale controversate, ar fi…
Zacusca ta se poate menține proaspătă mai mult timp! Află cum să previi formarea mucegaiului…
Parlamentul a adoptat o nouă formulă de recalculare pentru pensiile militare, promițând creșteri semnificative pentru…