Începutul anului este un moment oportun pentru a ne propune să urmăm obiceiuri mai sănătoase, care să ne ajute să evoluăm și să ne îmbunătățească viața.
Nici sănătatea orală nu trebuie să fie trecută cu vederea, mai ales că aceasta începe acasă și depinde, în primul rând, de pacient. Doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont în cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, a enumerat câteva rezoluții care ne pot ajuta în 2019 să avem un zâmbet frumos și să ne ferim de problemele dentare.
Așadar, dacă ne dorim ca la sfârșitul următorului an să privim în urmă cu un zâmbet frumos și sănătos, este indicat să trecem în agendă pentru 2019 câteva evenimente importante:
Primăvara și toamna – ideale pentru igienizarea profesională
Iarna frigul și vremea urâtă nu ne îndeamnă să mai facem o vizită la cabinetul stomatologic, iar vara unele cabinete se închid pe perioada concediilor, așadar controlul stomatologic recomandat la fiecare 6 luni pentru igienizarea profesională (detratraj, periaj și air-flow) este binevenit primăvara și toamna. În acest fel ne vom menține atât sănătatea dinților, cât și pe cea a gingiilor.
La începutul fiecărui anotimp – înlocuirea periuței dentare
Cu toții știm că periuța de dinți trebuie schimbată la fiecare 3 luni deoarece se uzează și nu mai este la fel de eficientă. În plus, în timp ea acumulează bacterii.
Înainte de plecarea în concediu – o vizită la medicul stomatolog
Este recomandat să fim preventivi și să efectuăm un control stomatologic pentru a trata eventualele probleme mai vechi (amânate din lipsă de timp, din teamă sau comoditate). “Astfel ne putem salva vacanța de multe neplăceri: pe lângă durerile care ne vor împiedica să ne bucurăm de locurile frumoase pe care le vizităm, vom consuma și mult timp și bani pentru a găsi un medic stomatolog și a ne trata urgența stomatologică. Probabilitatea ca un astfel de eveniment să se întâmple este mică, însă așa cum se spune, paza bună trece primejdia rea”, spune specialistul ortodont.
Oricând pe parcursul anului – vizita la medicul ortodont
În cazul în care avem dinții înghesuiți, prea rari, o ocluzie (mușcătură) incorectă, orice moment al anului este binevenit pentru aplicarea unui aparat dentar care să rezolve nu numai aspectele estetice, ci și pe cele de sănătate dentară și parodontală. “Un tratament început în ianuarie și condus de un medic cu experiență poate, chiar și în cazurile care pacientului par complicate, să se finalizeze până la finalul anului, astfel ca de revelion acesta să se bucure de zâmbetul perfect pe care nu spera să îl poată obține”, spune doamna doctor Mihaela Dan.
Înainte de un eveniment important
“Cum albirea dentară nu trebuie să devină o procedura de rutină, de care să abuzăm prea des, o ocazie deosebită este momentul potrivit pentru a impresiona cu un zâmbet alb și strălucitor prietenii și cunoștințele. Un lucru de care trebuie să ținem cont este acela că programarea trebuie făcută cu 2-3 săptămâni înainte, deoarece albirea cu lampa profesională se face treptat, în câteva ședințe, în încercarea de a proteja cât mai mult dinții”, atenționează specialistul ortodont.
La începutul lunii septembrie
Ideal ar fi ca înainte de începerea școlii copilul să facă o vizită la cabinetul stomatologic pentru a vedea ce s-a mai întâmplat cu dințișorii lui. „Este important să verificăm dacă au apărut carii, dacă dinții care au erupt sunt în poziția ideală, dacă ocluzia (mușcătura) este corectă, dacă este timpul pentru un aparat dentar mobil sau măcar pentru niște instrucțiuni de periaj, care sunt întotdeauna binevenite pentru copii”, explica doamna doctor Mihaela Dan.
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…