Din cuprinsul articolului
În noaptea Învierii, lumina aprinsă în biserică nu înseamnă doar un gest simbolic sau o tradiție frumoasă. Este o ofrandă adusă lui Dumnezeu, alături de prezența la Liturghia pascală, iar folosirea ei continuă dincolo de momentul în care ai ieșit pe poarta bisericii.
Pe cât de încărcată de semnificație e această lumânare, pe atât de des e tratată cu superficialitate. Mulți o lasă în curtea bisericii, o uită în mașină sau o aruncă la întâmplare, de parcă momentul Învierii s-a încheiat în clipa în care preotul rostește „Hristos a înviat!”.
Dar, potrivit tradiției ortodoxe, lumânarea de Paște nu se abandonează. Nu este o lumânare obișnuită și nici un obiect folosit în mod ritualic în scopuri superstițioase. Nu se stinge de grindă, nu se afumă cu ea animalele, nu se folosește pentru ghicit sau alte practici fără legătură cu credința autentică.
Lumânarea de Înviere se arde treptat, în Săptămâna Luminată
Cel mai potrivit este ca lumânarea să fie dusă acasă și arsă treptat în fiecare zi din Săptămâna Luminată. Este o modalitate prin care continui acasă starea de har trăită în noaptea pascală, păstrând focul viu al credinței aprins, la propriu și la figurat.
Dacă timpul sau condițiile nu permit acest obicei, lumânarea poate fi aprinsă ulterior la biserică, în spațiul destinat lumânărilor, sau la mormântul celor dragi. Este un gest care leagă Învierea de cei care nu mai sunt fizic lângă noi, dar rămân în inimă.
Unii păstrează o parte din lumânarea de Paște și o aprind în momente dificile – în caz de boală, suferință sau teamă. Această practică nu e canonică, dar a intrat în tradiția populară și e acceptată în unele parohii, cu binecuvântarea preotului.
Evită practicile superstițioase
Este important să nu confundăm credința cu obiceiurile păgâne sau superstițiile răspândite mai ales în mediul rural. Lumânarea de Paște nu se transformă într-un obiect magic. Nu protejează casa de rele dacă este pusă în colțul camerei, nu îmbunătățește recolta dacă e înfiptă în brazdă și nu se folosește în practici de ghicit sau descântat.
Folosirea greșită a acestei lumânări riscă să înlocuiască înțelesul profund al sărbătorii cu forme fără fond. Paștele rămâne o chemare la lumină și curățire interioară, iar lumânarea e doar un semn vizibil al acestui drum.
Fie că o aprinzi din nou acasă, fie că o așezi în cimitir sau o folosești în rugăciune, lumânarea din noaptea Învierii nu ar trebui tratată ca un obiect de unică folosință. Este o punte între sărbătoare și credința de fiecare zi. Iar cei care o păstrează cu grijă păstrează, de fapt, și gândul Învierii mai aproape de inimă.
