Sari la conținut

Ce trebuie să faci dacă ai fost diagnosticat cu cea mai răspândită boală a secolului

Considerată  o adevărată epidemie la nivel mondial, diabetul face numeroase victime și în rândul românilor. Potrivit experților Societății Române de Diabet, în țara noastră sunt circa un milion și jumătate de bolnavi de diabet, 3% dintre aceștia fiind copii, iar datele arată că numărul celor afectați se va dubla în următorii 20 de ani, din cauza stilului de viață sedentar și  a alimentației bogate în calorii.

Diabetul zaharat este o boală permanentă caracterizată prin prezenţa unei cantităţi prea mari de zahăr în sânge. Acest lucru este cauzat fie de faptul că organismul nu produce insulină, fie produce o cantitate insuficientă. Insulina este cea care ajută zahărul generator de energie (denumit şi „glucoza”) să intre în celule pentru a fi utilizat pe post de combustibil. În cazul în care există o problemă legată de insulină,glucoza rămâne în sânge şi nu poate fi utilizată în scop energetic şi din acest motiv,vei resimţi o stare de oboseală profundă şi lipsă de energie. În plus, nivelul ridicat de zahăr din sânge poate deteriora vasele de sânge şi nervii.

 Iată ce măsuri poţi lua pentru a ţine boala sub control:

Există două tipuri principale de diabet care afectează glicemia:

 Diabetul de tip 1

– Organismul produce o cantitate foarte mică deinsulină sau deloc

– Simptomele se instalează rapid (de obicei, apar iniţial la adolescenţi şi tineri)  

– Insulina trebuie injectată zilnic iar doza trebuie echilibrată cu atenţie în raport cu hrana şi programele de exerciţii fizice

 Diabetul de tip 2

– În jur de 90% dintre persoanele diabetice sunt afectate de diabetul de tip 2

– Organismul nu poate utiliza insulina sau, uneori, produce o cantitate insuficientă

– Simptomele se instalează lent (deseori la persoanele adulte)

– Acest tip de diabet este controlat, de obicei, cu ajutorul dietei, exerciţiilor fizice şi dacă este cazul, cu medicaţie

 Ce poţi face?

Monitorizează cu atenţie nivelul glicemiei: acesta este unul dintre cele mai importante lucruri pe care îl poţi face deoarece poţi evita complicaţiile grave ale diabetului dacă ştii să menţi nivelul corespunzător de zahăr în sânge = glicemie. Astfel, este important să îţi măsori glicemia regulat – şi utilizarea unui glucometru (aparat de măsurare a glicemiei) poate asigura citirea cu exactitate a valorilor, ceea ce înseamnă că poţi afla în ce manieră glicemia este influenţată de alimentaţie şi exerciţiile fizice.

 Cum procedezi?

Stabilind momentele de măsurare (înainte şi după masă), în situaţiile corespunzătoare şi cu o frecvenţă suficientă pentru a genera informaţii utile, înseamnă că poţi lua măsurile adecvate pe baza rezultatelor – iar medicul tău primeşte răspunsuri la întrebările specifice referitoare la evoluţia situaţiei tale. Un glucometru de precizie, uşor de utilizat care îţi oferă posibilitatea marcării glicemiilorînainte şi după mese face posibilă compararea valorilor obţinute. Întreabă personalul medical care este frecvenţa de testare adecvată pentru tine.

 Cum înţelegi semnificaţia rezultatelor?

În cazul în care testezi glicemia periodic, la intervale de timp specifice din zi şi ţii evidenţa hranei şi a volumului de exerciţii fizice executate, vei putea înţelege modul în care nutriţia şi activitatea fizică interacţionează şi sunt reflectate în nivelul glicemiei precum şi în felul în care te simţi. Pentru început, iată două valori generale caretrebuie luate în considerare:

–          Nivelul normal al glicemiei a jeun (dimineaţa pe nemâncate) nu trebuie să depăşească 100 mg / dL*

–           Nivelul glicemiei la două ore după masă nu trebuie să depăşească 140 mg / dL

 

ALIMENTAŢIA

 Trebuie să renunţi la dulciuri şi ciocolată?

Ei bine, de fapt nu este obligatoriu să le scoţi în totalitate din alimentaţie dar nu uita că oricine trebuie să consume dulciuri cu moderaţie, indiferent dacă are sau nu diabet. De asemenea, este important să nu uiţi că produsele de cofetărie conţin, de regulă, multe calorii – de aceea acestea nu trebuie consumate în cantităţiprea mari pentru a nu depăşi greutatea normală.

 Trebuie să urmezi o dietă „diabetică” specială?

Nu, nu trebuie. Se aplică aceleaşi principii de alimentaţie sănătoasă, indiferent dacă ai sau nu diabet, chiar dacă trebuie să fi mai atent(ă) la ce mănânci, de exemplu, prin monitorizarea aportului de carbohidraţi. Alimentele consumate ar trebui să se încadreze în stilul tău de viaţă şi să reflecte nivelul de activitate fizică. În consecinţă,încearcă să consumi alimente cu conţinut mic de grăsimi, sare şi zahăr, să incluzi alimente cum ar fi pâinea, pastele, orezul şi cartofii şi, bineînţeles, cât mai multe fructe şi legume.De fapt, poţi privi diabetul ca pe o oportunitate de a revizui obiceiurile alimentare ale întregii familii, pentru a te asigura că toţi membrii familiei tale consumă alimente cât mai sănătoase.

MIŞCAREA

 Cum îţi vor îmbunătăţi exerciţiile fizice starea de sănătate?

Fiecare persoană este diferită, dar putem beneficia cu toţii de pe urma exerciţiilor fizice regulate. Acestea reduc nivelul glicemiei. Atunci când eşti activ(ă), organismul tău foloseşte glucoza din sânge mai repede. Exerciţiile fizice te pot ajuta să menţi nivelurile glicemiei sub control şi, de asemenea, ele au şi alte efecte pozitive – mulţioameni spun că se simt mai bine atât fizic cât şi mental atunci când au o activitate fizică regulată. Monitorizarea periodică a valorilor glicemiei te va ajuta să afli dacă există un echilibru între aportul de calorii şi exerciţiile fizice.

 Poţi face sport?

Doar pentru că suferi de diabet nu înseamnă că viaţa ta s-a terminat. Dacă îţi place să participi la activităţi sportive, acest lucru este un aspect pozitiv şi, în general, nu există niciun motiv pentru care să nu poţi practica în continuare aceste activităţi. Este bine totuşi să discuţi în prealabil cu personalul medical specializat toate planurile legate de un nou regim de exerciţii fizice pentru a te asigura că procedezi corect.

 Există metode simple de a mări volumul de exerciţii fizice

practicate?

Nu trebuie să mergi la o sală de sport şi nu trebuie să efectuezi exerciţii fizice dificile. Exerciţiile fizice includ orice tip de activitate fizică, cum ar fi muncile casnice, grădinăritul şi mersul pe jos. O jumătate de oră de activitate moderată în majoritatea zilelor sătptămânii este un obiectiv apreciabil. Poţi include cu uşurinţă mai multe exerciţii fizice în rutina zilnică prin activităţi simple cum ar fi: urcatul pe scări în defavoarea ascensorului, te poţi da jos din autobuz înainte de staţia obişnuită pentru a parcurge pe jos restul distanţei până la destinaţie. În cazul în care în mod normal conduci până la anumite destinaţii locale, ai putea înlocui automobilul cu bicicleta.

 Este de preferat să le spui oamenilor că suferi de diabet?

Se spune că o problemă împărtăşită este o problemă rezolvată pe jumătate. Majoritatea oamenilor consideră că este util să vorbească despre diabet cu cei apropiaţi. Probabil vei constata că prietenii şi membrii familiei vor dori să afle mai multe despre această boală pentru a-ţi putea oferi tot ajutorul de care ai nevoie.

De asemenea, este posibil să consideri utilă înscrierea într-un grup de asistenţă, sau în grupurile de discuţie online. Deseori, oamenii se simt mai bine ştiind că există şi alte persoane în aceeaşi situaţie care îşi împărtăşesc experienţele. Astfel de grupuri îţi pot furniza informaţii utile despre cum să controlezi diabetul şi să te menţi sănătos(oasă).

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel