Sari la conținut

Ce trebuie să dai de pomană în Sâmbăta Morților pentru sufletele celor adormiți

sursa foto: arhiva doctorul zilei

Din cuprinsul articolului

Moșii de toamnă 2024. Ce trebuie să dai de pomană în Sâmbăta Morților pentru sufletele celor plecați, potrivit tradițiilor și obiceiurilor noastre românești.

Moșii de toamnă 2024 sau Sâmbăta Morților: Anul acesta, în Biserica Ortodoxă, comemorarea tuturor celor care au trecut la cele veșnice, slujba cunoscută în popor sub numele de Moșii de Toamnă are loc pe 2 noiembrie 2024, potrivit crestinortodox.ro.

În tradiţia românească există patru sărbători de Moşi, în care se fac parastase: Moşii de primăvară (de Măcinici), Moşii de vară (sâmbăta dinaintea Rusaliilor), Moşii de toamnă (în prima sâmbătă din noiembrie) și Mosii de iarna (sâmbata dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne pentru Postul Paştelui).

Pe lângă coliva mare, cu cruce, la biserică trebuie aduse și mici cantități de colivă, în paharele din plastic, care se împart la sfârșitul slujbei, împreună cu câte o lumânare.

În coșul cu care se merge la biserică, se adaugă lângă colivă o sticlă de vin pentru a fi sfințită. Nu trebuie uitat nici colacul împletit care se așază pe masă pentru sfințire și pe urmă se de pomană.

Pe lângă acestea trebuie să mai avem tămâie, cărbuni și un prosop. Acestea se înmânează preotului la Sfânta Liturgie din Sâmbătă Morților.

Cei care vor pot adăuga dulciuri, fructe, legume, prăjituri și alte alimente. De asemenea, în această zi se împarte mâncare pentru sufletul celor adormiți: pilaf, carne, pâine, peşte, sarmale sau orice altfel de mâncare gătită.

Să ai toate lucrurile gata de vineri

În calendarul nostru creștin, în fiecare sâmbătă este considerată zi de pomenire a morților. Biserica și-a manifestat întotdeauna grija față de cei care au plecat în veșnicie, rânduind cântări speciale în amintirea acestora.

Însă, nu doar sâmbata putem înălța rugăciuni pentru cei morți către Dumnezeu, ci în fiecare zi putem să ne amintim de cei adormiți și să-L rugăm pe Dumnezeu să le dăruiască odihnă intru fericire, conform sursei citate.

Pregătirile pentru Moșii de Toamnă se fac încă din Ajun, de vineri. Trebuie să ai toate lucrurile gata pentru a le duce la biserică a doua zi.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel