Din cuprinsul articolului
Vacanțele sunt momentele în care îți dorești să nu ai nici un fel de surpriză neplăcută. De aceea, cel mai probabil te vei îngriji de cât mai multe detalii înainte, încercând să fii pregătit pentru aproape orice situație neprevăzută.
Pentru ca vacanța să fie un succes, cu siguranță te gândești și la micile situații de sănătate sau accidentele minore care pot apărea. Lăsând la o parte tratamentele specifice unor boli îndelungate sau cronice, ia în calcul diversele accidente sau slăbiciuni pe care le cunoști, ale tale și ale membrilor familiei tale și pune într-o trusă tot ce ai nevoie pentru astfel de momente.
Pentru că mici accidente se pot întâmpla oriunde. Julituri, tăieturi ușoare, înțepături superficiale etc sunt destul de comune în orice moment deci pune-ți în bagaj un dezinfectant, fie pe baza de alcool, fie apa oxigenată.
Pentru a curăța, pansa sau proteja rănile survenite, ia-ți cateva pachete cu fașă sterilă sau fașă de pansat. Adaugă și plasturi mai mari și mai mici pentru răni dar și pentru bătături.
Pentru ca rănile să nu se infecteze e bine să ai la îndemână un unguent sau alta soluție antibacteriană. Rana se va vindeca mai rapid.
Se poate întâmpla să te întorci din vacanță cu o ciupercă, mai ales dacă folosești spații comune umede precum piscine, vestiare, dușuri. Ciuperca piciorului este destul de frecvent întâlnită în climat umed, de aceea e indicat să iei cu tine mereu un antifungic.
Mese abundente sau feluri de mâncare noi în alimentatia ta pot cauza indigestii, crize de bilă sau aciditate stomacală. Asigură-te că în trusa ta ai și cateva medicamente care să te ajute în aceste situații: adjuvante biliare, pansamente gastrice etc.
Constipația este o altă situație care poate apărea destul de frecvent în vacanțe, ca urmare a modificării stilului de alimentatie și de ritm zilnic. O alta consecinta poate fi, dimpotrivă, așa numita diaree a călătorului. Ajută-ti organismul să se adapteze la aceste situații luând cu tine medicamente care să te ajute în oricare dintre situații.
Dacă știi ca ai o vacanță cu multe călătorii și excursii incluse, fie pe uscat, fie pe mare, adaugă în trusa de călătorie medicamente care amelioreaza răul de mișcare.
Antisepticele sunt recomandate pentru crampe și spasme menstruale, renale sau stomacale. În același timp ia și cateva medicamente pentru dureri de cap, de dinți sau împotriva nevralgiilor.
Medicamentele care reduc febra și inflamația sunt cele mai comune medicamente și nu trebuie să lipsească nici din trusa de călătorie, pentru a trata răceli, gripe, inflamații, congestii etc.
Chiar dacă nu știi de vreo alergie cunoscută, e recomandat să îți iei cu tine un antihistaminic ușor pentru situații neprevăzute. Acesta poate fi de folos inclusiv în cazul unor răceli.
Antiinflamatoarele sub formă de unguent, gel sau spray pot fi de folos pentru unele accidente precum entorse, contuzii dar și pentru întinderi musculare sau febră musculară. Nu uita să iei unguente atât pentru musculatură căt și pentru articulatii.
Sprayuri sau geluri repelente sunt nelipsite mai ales în vacanțele de vară în natură. Acestea te vor feri de diverse înțepături de insecte sau iritații.
Câteva capsule sau fiole din fiecare sunt indicate, mai ales dacă au mai fost episoade de fluctuație.
Evită să scoti medicamentele din cutiile originale iar dacă ai nevoie de rețetă, asigură-te că pe rețetă este trecută și denumirea generică a medicamentului. Dacă ai boli cronice, alergii severe sau alte situații medicale serioase, vorbește cu medicul despre călătorie, el te va îndruma în cazul în care medicația ta are un regim special de călătorii sau dacă e nevoie să innoiesti rețeta cât timp ești în vacanță.
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…