Sari la conținut

Ce tip de pepene este mai sănătos pentru organism? Beneficii uimitoare

pepene rosu

Din cuprinsul articolului

Pepenele este cel mai iubit fruct în sezonul cald. Acesta conține o multitudine de nutrienți esențiali, vitamine, minerale și antioxidanți, fiind, de asemenea, și o sursă bună pentru hidratare. Cu toate acestea, contează ce tip de pepene consumi pentru a beneficia de toate efectele pozitive?

Atât pepenele roșu, cât și cel galben, sunt vedetele verii. Răcoritor și ușor, pepenele nu lipsește niciodată de pe mesele noastre în timpul verii. Totuși, există anumite diferențe între cele două tipuri de pepene. Iată care sunt acestea și cum alegi pepenele potrivit pentru nevoile tale!

Pepene roșu sau galben?

Mihaela Bilic, nutriționist, dezvăluie ce diferențe există între pepenele roșu și cel galben și, de asemenea, care sunt beneficiile pentru sănătate.

„Pepene roșu sau galben? Depinde…de cantitate.

Indiferent de culoare pepenele rămâne fructul vedetă al verii. Zemos și răcoritor, greu îi poți rezista! Dacă ar fi să comparăm culorile, avem avantaje de fiecare parte:

  • pepenele roșu conține licopen, un pigment cu efect de protecție a pielii împotriva razelor ultraviolete
  • pepenele galben conține betacaroten, un precursor de vitamina A cu efect de protecție a pielii împotriva îmbătrânirii

Până aici suntem la egalitate

La conținutul de potasiu, mineral care ajută la eliminarea retenției de lichide din organism, pepenele galben e câștigător cu aproximativ 300 mg/100g, adică dublu față de cel roșu.

Și la conținutul de fibre tot pepenele galben învinge cu 1 g%, față de 0,3g pentru cel roșu. Tocmai aceste fibre împiedică absorția rapidă a zahărului din pepenele galben, ceea ce-l face mai puțin periculos pentru siluetă- acolo unde ambele culori au aprox 7 g fructoză și în jur de 35 calorii/100g.

Roșu sau galben, nu uitați că pepenele se mănâncă cu felia, chiar dacă conține peste 90% apă.

P. S. Dacă vă place pepenele roșu cu telemea, vă ofer și un argument nutrițional pentru această combinație dulce-sărată: licopenul este liposolubil, deci are nevoie de un strop de grăsime ca să fie asimilat- și grăsime mai bună ca în brânză nu există!”, scrie Mihaela Bilic.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel