Nu toate testele screening pentru cancer sunt folositoare, iar unele din ele ar trebui chiar evitate în cazul în care nu există un risc crescut de boală, deoarece pot fi dăunătoare, conform Consumer Reports Health Ratings Center.
,,Oamenii ar trebui să înţeleagă că unele teste pentru screeningul cancerului sunt dăunătoare şi ar trebui evitate. Nu este cazul persoanelor care au un risc crescut sau a celor care prezintă anumite semne sau simptome de boală”, explică John Santa, Directorul Consumer Reports Health Ratings Center
Cele recomandate sunt următoarele:
– testul pentru cancerul de col uterin: femeile cu vârste între 21 şi 30 de ani ar trebui să facă testul Papanicolau odată la 3 ani. Cele între 30 şi 65 de ani pot face testul la intervale de 5 ani. Cele de peste 65 de ani nu au nevoie să mai facă testul dacă l-au făcut deja în tinereţe.
– Testul pentru cancerul de colon: persoanele cu vârste între 50 şi 75 de ani ar trebui să facă regulat acest test, iar cei trecuţi de 75 de ani, trebuie să discute cu medicul despre avantaje şi dezavantaje şi apoi să decidă dacă este necesar acest test.
– Testul pentru cancerul de sân: femeile între 50 şi 75 de ani au nevoie de o mamografie odată la 2 ani.
Lista testelor care ar trebui evitate include de către persoanele care nu prezintă un risc crescut de cancer include:
– testul pentru cancerul de plămâni
– testul pentru cancerul de piele
– testul pentru cancerul oral
– testul pentru cancerul de prostată
– testul pentru cancerul testicular
– testul pentru cancerul pancreatic
– testul pentru cancerul ovarian
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…