Cercetătorii au descoperit o metodă inedită prin care poate fi stimulată memoria.
Potrivit acestora, această tehnică ar putea permite oamenilor să îşi îmbunătăţească capacitatea de memorare a evenimentelor din ziua precedentă.
Folosirea unor sunete care se sincronizează cu ritmul activităţii cerebrale în timpul fazei somnului profund poate duce la îmbunătăţirea memoriei.şi ar putea fi de folos persoanelor în vârstă care suferă de probleme de memorie.
„Este important de înţeles că stimularea auditivă este eficace doar atunci când sunetele se sincronizează cu oscilaţia lentă a undelor cerebrale ce are loc în timpul fazei de somn profund”, a explicat doctorul Jan Born, cercetătorul care a efectuat acest studiu la Universitatea din Tubingen, Germania.
În cadrul unei cercetări, 11 participanţi au fost ajutaţi să îşi amintească o serie de asocieri de cuvinte pe care le-au învăţat în seara precedentă.
Pe măsură ce voluntarii dormeau, cercetătorii le puneau în căşti fragmente scurte de „zgomot roz” care imita tiparul activităţii electrice din creierele participanţilor. Sunetul rezultat se asemăna cu sunetul valurilor mării.
Dr. Born şi colegii săi au folosit electroencefalografia – o metodă de măsurare a activităţii electrice din creier – pentru a sincroniza sunetele din căşti cu undele cerebrale ale voluntarilor.
Rezultatele studiului au fost surprinzătoare. În nopţile în care sunetele din căşti nu erau sincronizate cu undele cerebrale, voluntarii nu înregistrau nicio îmbunătăţire a memoriei în ziua următoare. În schimb, în nopţile în care sunetul erau sincronizat cu undele cerebrale, voluntarii îşi aduceau aminte de două ori mai multe cuvinte.
„Frumuseţea acestei metode constă în simplitatea sa. Stimularea auditivă este şi practică, şi etică, dacă o comparăm, de exemplu, cu stimularea electrică”, a comentat doctorul Born.
De asemenea, sunetele mai aveau un efect: ele întăreau ritmul undelor cerebrale. Cercetătorul afirmă că acest lucru sugerează că metoda ar putea fi folosită şi pentru a îmbunătăţi calitatea somnului.
„Mai mult, metoda ar putea fi folosită şi pentru a amplifica alte ritmuri cerebrale despre care ştim că aduc beneficii funcţionale”, a concluzionat cercetătorul.
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…