Ministrul Sănătății, Alexandre Rafila, a vorbit astăzi, 29 august 2023, la Spitalul Balș, despre viitoarele centre de mari arși. El a spus că România are în prezent 34 de paturi pentru bătrâni, dintre care 24 pentru adulți și 10 pentru copii.
„Şase paturi la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti, 5 paturi la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arşi Bucureşti, 5 paturi Spitalul Clinic de Urgenţă Judeţean Sf. Spiridon Iaşi, 5 paturi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ‘Pius Brânzeu’ Timişoara, 3 paturi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni, 10 paturi la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ‘Grigore Alexandrescu’ Bucureşti”, a spus Rafila, la Institutul „Matei Balş”, potrivit Agerpres.
Ministrul spune că s-a „reuşit repornirea construcţiilor celor trei centre de mari arşi care erau „abandonate” la Ministerul Sănătăţii şi pentru care practic nu mai exista finanţare, am renegociat cu Banca Mondială ca să existe finanţare pentru că este nevoie de aceste paturi la nivel naţiona.
„Am reuşit să repornim construcţia celor trei centre care erau abandonate la Ministerul Sănătăţii şi pentru care practic nu mai exista finanţare, am renegociat cu Banca Mondială ca să existe finanţare pentru că este nevoie de aceste paturi la nivel naţional. Cele trei centre de mari arşi care se vor dezvolta sunt cele din Timişoara, unde a şi început construcţia, care înseamnă construcţia unei clădiri noi care va cuprinde încă şase paturi de mari arşi cu terapie intensivă, şase paturi nivel intermediar şi post critic şi 5 paturi pentru microchirurgie şi chirurgie reconstructivă. Aceste proiect a demarat la 4 iunie 2023, iar termenul de finalizare este februarie 2025.
Pentru Târgu Mureş valoarea investiţiei este 62 de milioane de euro. Construcţia va demara în luna septembrie a acestui an, iar termenul estimat de finalizare este februarie 2025. Va conţine 5 paturi pentru pacienţi în stare critică şi zece paturi de Terapie intermediară şi îngrijire post operatorie. Pentru Spitalul de Urgenţă de Copii „Grigore Alexandrescu” valoarea investiţiei este de 77 milioane de euro. Contactul a fost semnat în luna august 2023, până la sfârşitul lunii septembrie va fi demarată construcţia acestui spital, iar termenul de finalizare este februarie 2025″, a arătat ministrul.
„Clădirea de la Spitalul de Urgenţă de Copii „Grigore Alexandrescu” va avea 15 paturi pentru pacienţii critici cu terapie intensivă, 10 paturi pentru pacienţii intermediari şi pacienţi post- critici şi 10 paturi pentru microchirurgie şi chirurgie reconstructivă.
„Sperăm că în anul 2025 încă din primul trimestru aceste clădiri vor deveni operaţionale”, a arătat ministrul Sănătăţii.