„În Turcia au fost multe cutremure, dar orice ar fi în Turcia nu are efect asupra României, am studiat foarte mult astfel de cutremure.
Acum aproape 100 de ani a fost un cutremur foarte mare de Crăciun și totuși nu s-a întâmplat nimic în România. Noi nu suntem legați de Turcia sub nicio formă, nici ca adâncime de cutremure, și nici ca directivitate.
Noi în România trebuie să stăm liniștiți”, a precizat Gheorghe Mărmureanu – preşedinte onorific al Institutului de Fizică a Pământului, citat de România TV.net.
Din păcate, însă, cu toții știm că un cutremur serios în România ne-ar lua prin surprindere, așa cum se întâmplă mereu când plouă sau ninge și se blochează tot.
Un cutremur serios ar duce la multe victime, multe vieți pierdute, și ne-ar reaminti – celor care mai rămânem în viață – stadiul în care a ajuns sistemul medical, situațiile de urgență etc.
Să ne reamintim cazul Colectiv… În caz de Doamne, ferește!, suntem pe cont propriu și doar în bunul Dumnezeu avem speranță….
Profesorul doctor Alexandru Vlad Ciurea a vorbit pentru „Weekend Adevărul“ despre traumatismele cranio-cerebrale la copii,…
Deciziile de pensionare pentru solicitările depuse de la 1 septembrie nu au putut fi emise…
4 zodii au noroc cu carul în săptămâna 18-24 noiembrie 2024. Urmează zile de abundență…
Figura lui Iisus a fost un catalizator neîncetat pentru dezbaterile filosofice, teologice și științifice din…
În cele 40 de zile de post, oamenii consumă des cartofi, iar dr. Mihaela Bilic…
60% dintre români au probleme cu greutatea, conform celui mai NOU STUDIU Studiu al Societății…