„În Turcia au fost multe cutremure, dar orice ar fi în Turcia nu are efect asupra României, am studiat foarte mult astfel de cutremure.
Acum aproape 100 de ani a fost un cutremur foarte mare de Crăciun și totuși nu s-a întâmplat nimic în România. Noi nu suntem legați de Turcia sub nicio formă, nici ca adâncime de cutremure, și nici ca directivitate.
Noi în România trebuie să stăm liniștiți”, a precizat Gheorghe Mărmureanu – preşedinte onorific al Institutului de Fizică a Pământului, citat de România TV.net.
Din păcate, însă, cu toții știm că un cutremur serios în România ne-ar lua prin surprindere, așa cum se întâmplă mereu când plouă sau ninge și se blochează tot.
Un cutremur serios ar duce la multe victime, multe vieți pierdute, și ne-ar reaminti – celor care mai rămânem în viață – stadiul în care a ajuns sistemul medical, situațiile de urgență etc.
Să ne reamintim cazul Colectiv… În caz de Doamne, ferește!, suntem pe cont propriu și doar în bunul Dumnezeu avem speranță….