Sari la conținut

„Nimeni niciodată nu a știut cât de greu ne-a fost…”. Ce spune Gabriela Cristea despre divorțul de Marcel Toader și banii pierduți: Aș putea să mă războiesc cu fiul lui

Gabriela Cristea a mărturisit că a fost la psiholog în timpul divorțului de Marcel Toader. De asemenea, prezentatoarea TV a vorbit și despre sumele de bani pe care le-a pierdut în căsnicia cu omul de afaceri.

„Am fost la psiholog, în perioada divorțului”

„O singură dată am fost la psiholog, în perioada divorțului (n.red. de Marcel Toader). De fapt, imediat după divorț, pentru că nu mai reușeam să gestionez toate situațiile, și a fost foarte bine, pentru că a fost mult mai simplu pentru mine. Iar eu le recomand tuturor celor care au probleme emoționale sau au atacuri de panică să meargă la psiholog, pentru că se vor rezolva toate problemele lor într-un timp mult mai scurt și e foarte important să-și găsească pe cineva cu care să rezoneze. E posibil să nu-și găsească psihologul potrivit de la prima ședință și să încerce un alt terapeut care să fie pe sufletul lor, fiindcă doar în felul acesta persoanele respective vor reuși să-și rezolve problemele.

Iar pentru cei care se tem de oprobriul public, dacă se aude că merg la psiholog, hai să nu mai punem atât de mult preț pe ce spune vecinul sau cei din anturajul nostru în momentul în care ne critică, pentru că nimeni niciodată nu a fost în pielea noastră și nimeni niciodată nu a știut cât de greu ne-a fost nouă într-un moment sau altul sau cât de greu a fost să gestionăm niște decizii pe care le-am luat la un moment dat în viață”, a spus Gabriela Cristea pentru viva.ro.

„Mi se pare imoral să fac treaba asta”

„Referitor la întrebarea cu banii pe care i-aș avea de recuperat… Din păcate, am pus cruce, cum se spune, acelor bani, pentru că știți cu toții că nu mai am, practic, cu cine să mă războiesc. De fapt, aș avea cu cine să mă războiesc, dar nu cred că persoana în cauză face obiectul unui astfel de război. Aș putea să mă războiesc cu moștenitorii direcți ai fostului meu soț, și anume cu fiul lui, dar, moralmente vorbind, atât timp cât eu i-am plătit o parte din pensia alimentară când a făcut parte din viața mea, nu pot acum să-l dau în judecată și să recuperez niște bani pe care nu el mi i-a luat din cont. Mi se pare imoral să fac treaba asta și mi s-ar părea că mi-aș bate joc de toate principiile mele și de toate gesturile pe care le-am făcut vizavi de el în această viață”, a mai spus vedeta.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel