Ce spune despre sinuciderea asistată o doctoriță care a ajutat peste 500 de persoane să-și pună capăt zilelor. „Dreptul la o moarte demnă e la fel de important ca o viață demnă”

Moartea și sinuciderea asistată, un subiect despre care a vorbit deschis dr. Erika Preisig este medic generalist la o clinică din Elveția și a asistat peste 500 de persoane, în cei aproximativ 15 ani de când face asta.

Sinuciderea asistată medical este legală în Elveția din 1942, iar eutanasia medicală se poate face în alte patru țări din Europa: Belgia, Olanda, Luxemburg și Spania.

Studiile indică faptul că 70% dintre cei care apelează la aceste servicii medicale sunt bolnavii de cancer.

Publicația Libertatea a realizat un interviu cu dr. Erika Preisig pentru a afla ce presupune munca unui medic care ajută oamenii să aibă parte de o moarte demnă.

„Dreptul la o moarte demnă

Dr. Erika Preisig a decis să asiste medical oameni care suferă de afecțiuni incurabile să-și pună capăt vieții, după ce în 2006 tatăl ei, în vârstă de 82 de ani, a murit asistat. Bărbatul suferea de o afecțiune incurabilă și cu câteva luni înainte avusese și o tentativă eșuată de sinucidere.

A fost prezentă în momentul în care tatăl ei și-a administrat medicamentul. Își amintește că acesta a murit liniștit, în brațele ei. Atunci s-a gândit că moartea nu trebuie să fie una dureroasă.

Deși pentru cei mai mulți oameni e greu de acceptat chiar și ideea de moarte, dr. Erika Preisig vorbește despre „dreptul la o moarte demnă”, la fel de important ca o viață demnă.

Diferența între sinucidere voluntară și eutanasie asistată

Moartea asistată medical include atât sinuciderea voluntară, cât și eutanasia asistată. Care este diferența între ele: Sinuciderea asistată este un proces activ în care pacientul își pune capăt propriei vieţi, iar medicul este doar martor și îi oferă pacientului medicamentele pe care urmează să și le administreze.

Punctual, pacientul este cel care deschide perfuzia sau înghite medicamentele, care îi vor provoca moartea, imediat după administrare.

În cazul eutanasiei, există posibilitatea ca pacientul să fie complet pasiv și, astfel, medicul să fie cel care administrează substanțele care îi vor provoca moartea.

În Elveția, morțile asistate nu au loc în spitalele de stat, ci în clinici deschise de asociații sau în case special amenajate pentru aceste momente. Legea elvețiană prevede existența a cel puțin doi martori, precum și informarea poliției, imediat după ce medicul constată decesul. După fiecare moarte asistată are loc o inspecție a poliției, care vine să se asigure că totul a decurs conform legii.

Condiții pentru moarte asistată

Pentru că moartea asistată este legală încă din anii ‘40 în Elveția și pentru cetățeni din alte state, oamenii care vin aici pentru această practică sunt de peste tot din lume. Dr. Preisig spune că, în fiecare an, aproximativ 80 de persoane din alte țări vin să moară asistat în Elveția, prin intermediul asociațiilor care susțin dreptul la „o moarte demnă”.

Nu toate asociațiile care se ocupă cu asta în Elveția oferă servicii și cetățenilor străini. Pe lângă registrele medicale, dr. Preisig păstrează și un jurnal personal în care notează cazuri care au impresionat-o. Conform legii elvețiene, medicii pot furniza mijloace pentru a se sinucide, cât timp acest lucru nu se bazează pe interesul propriu, cum ar fi un câștig financiar.

Organizațiile non-profit care administrează medicamente ce pun capăt vieții, așa cum este și organizația doctorului Preisig, au fost înființate pentru prima dată în Elveția în anii 80. Astfel, din punct de vedere legal, pentru ca o persoană să poată muri asistat în Elveția, pe lângă costurile care se ridică la câteva mii de euro, trebuie:

• să fie membru al uneia dintre asociațiile care facilitează, prin personal medical, moartea asistată;
• să fie în deplinătatea facultăților mintale; ca starea de sănătate să fie constatată de cel puțin doi medici;
• să fie majoră;
• să sufere de o boală incurabilă și/sau care îi provoacă dureri insuportabile;
• să dovedească faptul că dorința de a muri este una la care a reflectat o perioadă lungă;
• ca familia sa să fie informată;
• să fie informată cu privire la alternative, precum îngrijirea paliativă. printre cazurile speciale intră oamenii în vârstă cu comorbidități.

Citește articolul în întregime pe libertatea.ro.