Dependența de cumpărături online riscă să ia proporții. Spre deosebire de magazinele clasice, pe Internet este mult mai simplu să îți pierzi controlul, dar și fondurile.
Dependenţa de cumpărături ar trebui recunoscută ca o afecţiune psihică, cu simptome şi caracteristici distincte, un număr tot mai mare de persoane manifestând în prezent semne îngrijorătoare de comportament obsesiv în contexul accesibilităţii cumpărăturilor online, susţin psihiatrii, potrivit dailymail.co.uk.
Sindromul cumpărăturilor (”Buying-shopping disorder” – BSD) este cunoscut de mai multe decenii, dar, potrivit experţilor, a căpătat un nou sens în epoca internetului, în prezent afectând una din 20 de persoane. Persoanele obsedate de cumpărăturile online s-ar putea confrunta cu următoarele probleme: stocarea prea multor obiecte cumpărate, acumularea de datorii, certuri cu persoanele iubite sau pierderea completă a auto-controlului.
„Este cu adevărat timpul să recunoaştem BSD ca o afecţiune mintală distinctă şi să strângem mai multe informaţii despre BSD manifestată în mediul online”, a spus Astrid Muller, psihoterapeut la Facultatea de Medicină din Hannover, Germania, una dintre autoarele studiului.
În cadrul cercetării, oamenii de ştiinţă au analizat date provenite de la 122 de pacienţi care au cerut ajutor de specialitate pentru dependenţa de cumpărături şi au descoperit că aceştia se confruntă cu niveluri mai ridicate de depresie şi anxietate. Potrivit cercetătorilor, creşterea numărului de magazine online, aplicaţiile de cumpărături şi serviciile de livrare la domiciliu au adăugat o dimensiune cu totul nouă dependenţei de cumpărături, scrie Agerpres.
Internetul a transformat cumpărăturile, care au devenit mai disponibile, anonime, accesibile şi convenabile din punct de vedere financiar.
Magazinele online sunt deschise non-stop, iar oamenii pot cumpăra fără să interacţioneze cu un vânzător sau să fie nevoiţi să le transporte până la domiciliu. Din mediul online poate fi achiziţionat orice produs, iar site-uri precum Amazon şi Boohoo oferă reduceri de preţuri semnificative.
În prezent, BSD nu este considerată o afecţiune mintală distinctă, ci face parte dintr-o categorie denumită „alte tulburări de control al impulsurilor”.
Afectând 5% din populaţie şi având efecte mintale importante, sindromul cumpărăturilor merită să fie analizat cu o mai mare atenţie, susţin cercetătorii germani.
BSD, şi în special forma manifestată în mediul online, poate declanşa o buclă de dorinţe extreme de a cumpăra lucruri, însoţită de satisfacţia cheltuirii banilor. Acest lucru poate avea drept efecte probleme de auto-control, „stres extrem”, alte probleme psihiatrice, dificultăţi relaţionale, dezordine fizică şi datorii.
„Sperăm ca rezultatele noastre, care arată prevalenţa dependenţei de cumpărături online printre pacienţii cu BSD aflaţi în tratament, va încuraja studii viitoare care să abordeze caracteristicile fenomenologice distincte, trăsăturile aferente, co-morbiditate asociată şi concepte de tratament specific”, a mai spus Muller.
Studiul a fost publicată în revista Comprehensive Psychiatry.