Sari la conținut

Ce simptome a avut fetița de 5 ani, diagnosticată cu hepatită severă: Starea ei s-a mai agravat pe parcurs

Sursa: Unsplash

Ce simptome a avut fetița de 5 ani, diagnosticată cu hepatită severă. Mama micuței și-a găsit puterea să povestească prin ce a trecut în ultima perioadă.

„A prezentat dureri abdominale, urina mai închisă la culoare, a vomat o dată acasă. Când am ajuns la spital, în apropiere de orașul nostru, ni s-a spus că are hepatita A, au zis că o să treacă repede, se tratează, nu este nimic grav.

Majoritatea copiilor o fac la vârsta asta. Nu a răspuns la tratament, starea ei s-a mai agravat pe parcurs. De ieri am aflat că are boala Wilson, nu știam.

A zis că este ceva genetic, nu știm dacă noi o avem, urmează să ne testăm. Este foarte greu, este dureros, știind că copilul tău urmează să fie operat, și nu este o operație ușoară, o recuperare foarte grea, dar cu ajutorul Domnului…”, a spus mama fetiței la Digi 24.

Tatăl fetiței a spus că a declarat că totul e foarte greu și nu își poate găsi cuvintele: „Încercăm să ne motivăm unul pe altul…”

Medicul Radu Țincu trage semnalul de alarmă

Medicul Radu Țincu trage semnalul de alarmă în privința hepatitei misterioase și a dezvăluit care sunt simptomele care ar trebui să vă facă să mergeți direct la spital.

„Adenovirusul este un virus cu care copiii se îmbolnăvesc frecvent şi care determină simptomatologie digestivă.

Există posibilitatea să fie o problemă de imunitate în cazul acestor copii sau acest adenovirus să fi suferit anumite mutații care să-l fi făcut mai agresiv pentru zona hepatică.

Majoritatea copiilor diagnosticați în întreagă lume cu această hepatită misterioasă au fost confirmați şi pentru adenovirus, dar nu toţi.

Ceea ce pune sub semnul întrebării dacă într-adevăr singura cauză a acestei hepatite misterioase este această infecţie cu adenovirusul 41.

Mai rămân în discuție şi alte ipoteze, cum ar fi afectări ale imunității, unele dintre ele determinate chiar de lockdown, ceea ce este explicabil”, a spus, sâmbătă, medicul Radu Țincu.

„O altă ipoteză de lucru ar fi să fie un alt adenovirus mutant care să nu fie în cele 41 şi sigur se mai ia în calcul, după ultimele declarații din ultimele zile, să fie vorba de un SARS-CoV-2 mutant însă această ipoteză este cu atât mai puţin posibilă”, a precizat dr. Radu Ţincu.

Ce trebuie să ştie părinţii

„Dacă luăm în calcul varianta adenoviruslui, este clar că este infecţie pe cale orală. Igiena mâinilor, igiena alimentară, să fie extrem de atenți la simptomatologia digestivă cu greaţă, vărsături, diaree, dureri abdominale, iar când această simptomatologie apare să ia legătura cu medicul de familie.

Următoarea etapă care duce spre hepatita acută este îngălbenirea pielii, colorarea urinii şi decolorarea scaunului.

Dacă unul din aceste simptome apar, să se prezinte de urgenţă la spital pentru evaluarea de specialitate”, a spus Radu Ţincu la Antena 3.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel