2020 este un an dificil în perioada Paștelui, întrucât oamenii sunt în izolare socială, cea mai bună metodă de combatere a coronavirusului, boală extrem de contagioasă.
Lumina de Paște este despre ÎMPREUNĂ, iar asta nu trebuie să se schimbe chiar dacă poate nu vom mai merge toți la biserică. În contextul pandemiei de coronavirus cu care țara noastră se confruntă în acest moment, purtătorul de cuvant al Patriarhiei române Vasile Bănescu, a făcut câteva precizari importante pentru credincioși, referitoare la Sfânta împărtășanie și la primirea Luminii și a Paștelui în noaptea de Înviere.
Reprezentantul bisericii îi indeamnă pe credincioși să se spovedească online și să se roage o dată cu preoții la Sfintele Liturghii.
”Sfânta împărtășanie este un act voluntar, se primește și acum la cerere, la domiciliu, cu respectarea foarte strică, firește, a unor condiții de maximă igienă, conform reglementărilor. Nu trebuie să ne panicăm! Panica, știm bine, este total demobilizatoare! Panica ne face să confundăm foarte multe lucruri. Realismul credinței creștine, luciditatea, atenția foarte ascuțită îndreptată acum spre ceilalți, având grijă de ei, chiar prin faptul de a nu-i expune pe părinții noștri, eu însumi aleg să stau departe de cei dragi, dar în același timp, compensez printr-o apropiere de alt gen. Toți putem face lucrul acesta!”, a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
”Până la acest moment în care ne aflăm acum, nu s-a luat o decizie formulabilă printr-un comunicat referitor la împărțirea Sfintei Lumini. Este probabil să nu putem face lucrul acesta, dar nu pot să apreciez acum ultimativ acest subiect. Încă nu s-a hotărât. Chiar dacă putem ajunge la biserică să luăm Sfânta Lumină, nu înseamnă că nu putem aprinde noi înșine candela din casa noastră. Și mai ales candela din sufletul nostru”, a adăugat.
”Nu este exclus ca oamenii să poată veni în sâmbăta Paștelui, unul câte unul, păstrând o distanță mare, să vină și să ia cumva Sfintele Paști pregătite cumva de către preot și puse în recipiente foarte curate, și să poată lua măcar aceste paști de la biserică, respectând, evident, regulile”, a concluzionat Bănescu.
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…