Categories: Ştiri sănătate

Ce se va întâmpla concret după 15 mai. Explicațiile ministrului Marcel Vela și ale premierului Orban

Marcel Vela, ministrul de Interne al României, a prezentat pe 11 mai scenariul care se va aplica în țara noastră, începând cu 15 mai, o dată așteptată de mulți, întrucât vine cu relaxarea restricțiilor de deplasare pe care oamenii le-au avut până acum, în contextul pandemiei COVID-19.

Iată ce a spus Marcel Vela, la conferința de presă:

”Astăzi am emis Ordonanța Nr. 11 din 11 mai 2020, care reglează unele aspecte ce țin de continuarea unor măsuri adoptate în ordonanțe militare anterioare.

Primul punct pe care doresc să vi-l prezint este legat de suspendarea zborurilor către Spania și din Spania către a aeroporturile din România, este continuarea suspendării care expiră astăzi, și este valabilă până în 14 mai inclusiv.

Al doilea punct este legat de exceptarea de la măsurile de carantinare sau izolare, în funcție de simptomele COVID-19, pentru personalul navigant, fluvial și maritim care vine din porturi sau țări catalogate ca zone roșii sau zone galbene, în ipoteza în care acest personal navigant nu prezintă simptome COVID-19 și se încadrează în măsurile anunțate în ordonanțele anterioare, nu este obligat să intre în izolare, dacă vine din state de culoare galbenă, sau carantină, din țările roșii.

Vreau să precizez că această măsură este sinonimă cu cea adoptată pentru piloți și echipajele aeronavelor sau pentru șoferii camioanelor care transportă marfă. O altă decizie luată astăzi, care cred că aduce bucurie în orașul Țăndărei și în județul Ialomița, a fost aprobată solicitarea Comitetului Județean pentru Situații Speciale de Urgență Ialomița de a ridica măsura de carantinare pentru orașul Țăndărei, județul Ialomița.

Dragi români, peste câteva zile se încheie starea de urgență și vom trece în starea de alertă. Aș dori să mulțumesc fiecăruia dintre dumneavoastră și, împreună, tuturor pentru efortul, pentru tot ceea ce ați făcut ca în aceste două luni de zile să fim responsabili, prevăzători și să avem grijă de sănătatea noastră și a celor dragi nouă. Știu că nu a fost ușor, știu că ați răbdat și că ați depus eforturi pentru a vi-i proteja pe cei dragi și a avea grijă de cei din jurul dumneavoastră.

Trebuie acum, aici, să transmitem un gînd pios și condoleanțe celor care au pierdut pe cei dragi, dar în același timp trebuie să ne bucurăm că mulţi români sunt astăzi printre noi și se bucură de viață datorită dumneavoastră.

Fiecare ați fost un erou, fie că ați fost medici în prima linie şi ați salvat oameni, fie că ați fost în forțele de ordine și ați protejat cetățenii și bunurile, fie că ați suferit în zone de carantină sau ați stat în izolare, fie că ați lucrat într-o brutărie și ați frământat pâinea cea de toate zilele sau ați condus un autobuz de transport public ori ați trudit la locul de muncă, fiecare dintre dumneavoastră sunteți un erou și împreună am reușit ca România să fie astăzi la un nivel epidemiologic apreciat la nivelul UE, comparativ cu alte state care au pornit de la același nivel cu noi la sfârșitul lunii februarie.

Urmează o perioadă grea. Trebuie să o gestionăm la fel de atenți, pentru că este păcat să stricăm ceea ce am realizat în aceste două luni. Mai voiam să spun ceva de eroi. Eroi ați fost și dumneavoastră bunicii și părinții care ați stat acasă și ați explicat copiilor și nepoților dumneavoastră de ce trebuie să stea să se păzească de o boală necunoscută, să nu se bucure de soare sau să nu meargă în vacanța de 1 Mai la mare sau unii dintre dumneavoastră ați suferit nemergând la Biserică sau în alte locuri în care vă simțeați bine și vă bucurați de cei din jurul dumneavoastră.

Așadar, toate aceste eforturi trebuie să le analizăm, să le cântărim și să decidem împreună că trebuie să fim extrem de vigilenți, extrem de responsabili și în continuare, pentru că acest virus nu ia pauză, nici nu se odihnește și nici nu intră în vacanță.

Mă bazez pe efortul fiecăruia dintre dumneavoastră că în continuare vom avea grijă de sănătatea celor dragi şi de sănătatea tuturor! Suntem cu toţii ctitori la o pagină importantă din istoria României! Vă mulţumesc tuturor pentru efort, pentru dăruire şi patriotism! Dumnezeu să binecuvânteze România! Multă, multă sănătate!”, a încheiat ministrul Vela.

Marcel Vela a detaliat conținutul ordonanței 11, iar Ludovic Orban a vorbit ulterior despre ce se va întâmpla cu declarația pe proprie răspundere. Iată ce a declarat primul ministru.

”Privitor la decizia dacă va fi sau nu va fi necesară declarația, decizia va fi luată de Consiliul Național pentru Situații Speciale de Urgență după declararea stării de alertă. Există opinii pe tema asta, până la urmă va prevala decizia Consiliului Național pentru Situații Speciale de Urgență și o vom anunța public, în mod evident, în timp util, astfel încât oamenii să știe despre ce e vorba. Ce este cert, vor exista o sumă de motive, care sunt publicate deja pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, le-am prezentat public, pentru deplasarea în afara localității. De asemenea, gândim pentru arealurile metropolitane, unde practic există o legătură extrem de apropiată, să nu existe astfel de restricţii, pentru că sunt foarte mulți care lucrează, să spun, în arealul metropolitan în afara capitalei reşedinţă de județ, cum e cazul Pitești – Mioveni, de exemplu, astfel încât să nu existe restricții în ceea ce este considerat un areal metropolitan rezonabil.”

Recent Posts

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

29 de minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

39 de minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

59 de minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

o oră ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

2 ore ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Citeste si: