Sari la conținut

Ce se spune despre bărbații cu barbă?

Barba este, probabil, cel mai de succes trend al anului, iar oamenii de știință spun că este o metodă prin care bărbații vor să-și dovedească dominanța și să atragă femei.

Hipsteri sau corporatişti – indiferent de stilul de viaţă sau de locul de muncă, tot mai mulţi bărbaţi au început să-şi lase barbă. Cercetările arată că acest lucru ar putea avea în spate dorinţa lor de a atrage atenţia femeilor.

Un studiu realizat de Universitatea din Australia de Vest a arătat că 154 de primate diferite aparţinând la 45 de specii folosesc diferite trăsături ca un simbol al dominanţei, atractivităţii, identităţii şi stabilirii scării ierarhice dintr-un grup.

Dacă la anumite maimuţe, trăsătura distinctivă este un nas mai lung sau negii de pe faţă, în cazul bărbaţilor se pare că este vorba despre barbă.

Totodată, oamenii de ştiinţă au descoperit că mustaţa şi barba au devenit populare în Marea Britanie, în perioada 1842-1971, odată ce părul facial a fost asociat cu atractivitatea şi sex-appeal-ul bărbaţilor.

”În grupuri mari, în care suntem înconjuraţi de străini, avem nevoie de o metodă rapidă şi de încredere pentru a evalua calităţile şi puterea unui individ şi aici intervin aceste ornamente elaborate”, a expicat Cyril Grueter, unul dintre autorii studiului.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel