Din cuprinsul articolului
Educația alimentară ar trebuie predată în școli. Numai așa lucrurile acestea vor deveni cu adevărat importante pentru adultul de mai târziu, spune medicul cardiolog Ruxandra Jurcuț.
Ce se întâmplă în corp dacă exagerăm cu mâncarea. Dr. Ruxandra Jurcuț: Nu e un moft pe care ți-l dictează doctorii
„În această perioadă atenționăm și noi pacienții să aibă grijă cu dieta și cu consumul de alcool. Acestea sunt cele două lucruri care scapă de sub controlul voinței care e mult mai bun în timpul anului”, spune medicul Jurcuț, potrivit Antena 3.
Dr. Jurcuț: „Dublarea caloriilor crește riscul de infarct miocardic”
„Sigur că excesele nu sunt ceva specific românesc. Pe de altă parte, dacă pentru câteva zile, o săptămână sau chiar mai multe săptămâni de vizite în familie și petrecere a sărbătorilor în consumare de calorii, de grăsimi și de dulciuri toți parametrii cu care te lupți un an întreg să îi corectezi o vor lua din nou în direcția greșită. Și asta face ca toate eforturile de peste an să fie zadarnice.
Mai mult decât atât, s-a dovedit că dacă cineva consumă foarte multe calorii, dublul unor consumuri normale zilnice, crește și riscul de infarct miocardic acut, de agravare a insuficienței cardiace. Pentru că ce se întâmplă de fapt – foarte mare parte a fluxului de sânge se duce către circulația mezenterică, către circulația de care are nevoie tubul digestiv ca să digere. Ori asta înseamnă că inima, coronarele, creierul primesc mai puțin decât ar avea nevoie. Deci, cu siguranță, sunt și efecte dovedite negative”, mai spune cardiologul.
Ce sfaturi le puteți da mai ales celor care au probleme cu inima și în această perioadă uită să își ia medicația ori exagerează un pic cu masa de sărbători și lipsa de mișcare?
„Prevenția ar trebui să fie piatra de temelie a ceea ce educăm în populație încă din copilărie. Ar fi ideal să existe o adevărată școală pentru sănătate pentru că numai așa lucrurile acestea vor deveni cu adevărat importante pentru adultul de mai târziu. Nu e un moft pe care ți-l dictează doctorii doar când te îmbolnăvești”, mai spune Ruxandra Jurcuț.
Plimbările în ritm susținut ajută sănătatea cardio-vasculară
„Prevenția ar însemna în primul rând să nu capeți obiceiuri proaste, să nu fumezi, să nu mănânci gras, să ai o dietă cât mai sănătoasă. Se vorbește mult de dieta Mediteraneeană, o dietă săracă în grăsimi, în dulciuri concentrate în zaharuri rafinate și toate acestea ar trebui să fie de ajutor.
Exercițiul fizic este și el prevenție el, poate fi nu neapărat marele efort fizic – maratoane și schi – cei care nu pot face asta nu trebuie să fie descurajați. Simplele plimbări, dar plimbări într-un ritm susținut, jumătate de oră pe zi, de exemplu, indiferent de vreme, sunt importante pentru sănătatea cardio-vasculară”, concgide specialistu.