Sari la conținut

Ce se întâmplă în cazul în care platforma pentru vaccinarea anti covid este indisponibilă? Ministrul Sănătății. „Luăm în considerare o listă de aşteptare”

Ce se întâmplă în cazul în care platforma pentru vaccinarea anti covid este indisponibilă? Ministrul Sănătății. „Luăm în considerare o listă de aşteptare”

Ce se va întâmpla în cazul în care platforma pentru vaccinarea anti-covid nu va permite programarea pentru o anumită dat? Ministrul Sănătății a declarat că se ia în considerare „o listă de așteptare”. Ulterior înscrierii, persoanele care intenționează să se vaccineze vor fi contactate de autorități prin call-center.

Ministrul Sănătății, despre platforma pentru vaccinarea anti covid: „Luăm în considerare o listă de aşteptare”

„Dacă ne uităm la cifre (…), lucrurile nu arată rău. În sensul că peste 75%, adică trei sferturi dintre cei înscrişi, fac parte din aceste două categorii cele mai vulnerabile şi anume vârstnici şi persoane cu boli cronice.

Însă la nivel individual evident că înţelegem frustrarea. Și încercăm să îi ajutăm pe colegii specialişti de la STS şi cei de la Comitetul de Vaccinare să remedieze lucrurile cât de repede se poate. (…) Vor exista câteva variante pe care le vom lansa mâine sau poimâine pentru ca toată lumea care vrea să se înscrie să poată să facă acest lucru.

Există câteva alternative pe care le pregătim. Este simplu. Dacă platforma nu o să poată să permită o programare pentru anumită dată, atunci luăm în considerare o anumită listă de aşteptare pe care oamenii să se înscrie. Urmând că ei să poată să fie contactaţi ceva mai târziu prin call center”, a declarat ministrul, la o dezbatere organizată de Colegiul Medicilor România, în parteneriat cu TVR, potrivit Agerpres.

Vlad Voiculescu a ținut să precizeze că problema actuală este cea a insuficienţei cantităţii de vaccin care este disponibilă. Și nu a neregulilor semnalizate la platforma pentru vaccinarea anti-covid.

„Problema în acest moment nu sunt cei care nu vor să se vaccineze sau diferitele teorii ale conspiraţiei. Ci problema cu care ne confruntăm şi noi şi se confruntă o lume întreagă este insuficienţa cantităţii de vaccin pe care o avem disponibilă”, a mai spus ministrul Sănătății.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel