Mărul este considerat un medicament natural de excepţie. Are un conţinut foarte complex prin cantităţi ridicate de zaharuri (7-16%), acizi organici, substanţe pectice (reduc colesterolul), polivitamine (C, A, B1, B2, PP, acid pantotenic) şi foarte multe săruri minerale (calciu, fier, potasiu, fosfor, siliciu, magneziu, zinc, cupru).
Cantitatea de vitamine este dublă în coaja fructului decât în pulpa fructului. Valoarea exergetică este de 128 cal/100 g fruct. Fibrele din fruct sunt bine tolerate şi au efect calmant asupra tranzitului intestinal, iar aciditatea fructelor mai acre stimulează funcţiile creierului, ficatului, rinichilor şi intestinelor.Un consum constant de mere, prin cure de scurtă sau lungă durată, diminuează drastic riscurile multor maladii, cu diferite grade de gravitate, inclusiv riscurile de cancere.Mâncând un măr dimineaţa se purifică respiraţia, se fortifică gingiile şi se curăţă dinţii prin îndepărtarea tartrului dentar.Un măr consumat după mesele principale are efecte digestive şi laxative şi absoarbe toxinele şi microorganismele de la nivelul intestinelor.
Un măr mâncat seara are efect relaxant asupra sistemului nervos, fiind un bun somnifer.Două mere pe zi ajută la întărirea muşchilor cardiaci, evită infarctul miocardic şi elimină excesul de apă din ţesuturi prin diureză.În uz intern :- combate gastrita, ulcerul gastric, bolile hepatice (steatoza hepatică, hepatita, calculoza biliară), indigestii, inflamaţii şi infecţii intestinale (colibaciloză), colite de fermentaţie, rectocolită, constipaţie, diaree acută şi cronică, dizenterie;- intervine în bolile cardiovasculare, ateroscleroză, hipertensiune arterială, infarct miocardic, congestie cerebrală, întărirea muşchilor cardiaci, reducerea edemelor cardio-renale, dereglări în circulaţia periferică, artrite, tromboze, varice;- combate bronşitele, tusea convulsivă, gripele îndelungate, stările febrile, împrospătează respiraţia;- scade colesterolul, glicemia şi neutralizează substanţele toxice din sânge;- acţionează benefic în reumatism, artrite, gută, oligurie.