Categories: Stil de viaţă

Ce se întâmplă dacă mănânci fructe imediat după masă

Fructele sunt bogate în fibre, minerale şi vitamine , însă este foarte important şi când le consumăm.

În primul rând, fructele se consumă separat, ca o gustare izolată. “Nu trebuie să considerăm fructele ca un desert . Nu le mâncăm imediat după masă”, a explicat medicul nutriţionist Oana Braga. „Le consumăm cu 30 de minute înainte de mese sau la trei ore după mese.

Este bine să procedăm în acest fel, deoarece există câteva soiuri care fermentează atunci când sunt coapte. La fel se întâmplă şi dacă le punem într-un mediu cald şi acid, aşa cum este cel din stomac”, a precizat aceasta.

„Fructele au nevoie de 30 de minute să tranziteze stomacul, în timp ce o friptură (bogată în proteine concentrate) necesită 2-3 ore. De aceea este corect să mâncăm fructele înainte de masă cu 30 de minute sau cel puţin 2-3 ore după masă pentru a nu influenţa digestia altor alimente.

Există şi o excepţie de la această regulă, combinaţia dintre fructele care nu fermentează imediat (mărul, nuca de cocos şi bananele) şi alimente bogate în hidraţi de carbon (meiul, ovăzul, etc).

Un sandviş din pâine de secară cu o banană sau câteva felii de mere în budincă sau plăcintă făcută din cereale integrale, şi nu albă n-au cum să dăuneze”, a spus Oana Braga. Nu toate fructele sunt la fel. Unele dintre ele sunt acide (grapefruit, clementine, kiwi, lămâi, merişor, mandarina, rodia,căpşuni, portocale).

Altele sunt mai puţin acide (mere, piersici, cireşe, struguri, caise, nectarine, prune, pere, fructe de pădure). Există şi categoria fructelor dulci (mango, banane, papaya, curmale, fructe confiate, smochine proaspete, strugurii dulci-Muscat).

„Combinaţiile recomandate sunt următoarele: fructele acide cu cele mai puţin acide, fructele dulci cu cele mai puţin acide. Nu se recomandă combinarea fructelor dulci cu cele acide. Pepenele formează o categorie aparte datorită conţinutului crescut în apă. De aceea, se recomandă consumul separat al pepenelui, datorită unui proces accelerat de digestie şi absorbţie”, a conchis medicul nutriţionist.

Recent Posts

3 astrologi lansează aceleași avertisement pentru nativi: vin zile grele! Se recomandă MARE ATENȚIE

Avertismente și provocări pentru toate zodiile. Conform astrologilor Cristina Demetrescu, Mihai Voropchievici și Mariana Cojocaru,…

19 minute ago

Anunțul dimineții: modificări importante pentru aceste categorii de pensionari

Pensionarii membri ai uniunilor de creație au întâmpinat dificultăți în privința majorării indemnizațiilor din cauza…

50 de minute ago

Adriana Bahmuțeanu în stare de șoc după ce a primit răspunsul DGASPC. Autoritățile au decis soarta copiilor

După decesul lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuțeanu, mama celor doi copii pe care îi are…

2 ore ago

Tragediile se țin lanț în familia Prigoană: a făcut AVC după ce a aflat că Silviu Prigoană a murit

Moartea lui Silviu Prigoană a fost un șoc pentru familia și apropiații săi, generând un…

3 ore ago

Câștiguri fabuloase în decembrie pentru trei zodii norocoase

Luna decembrie aduce vești excelente pentru trei zodii norocoase care vor experimenta câștiguri financiare spectaculoase.…

12 ore ago

Horoscop Urania. Zodiile care vor avea probleme de sănătate în perioada 16-22 noiembrie

Horoscop Urania 16-22 noiembrie 2024. Astrologul Urania dezvăluie care sunt zodiile ce vor întâmpina posibile…

13 ore ago

Citeste si: