Din cuprinsul articolului
Andrei Diaconu, consultant spiritual, a fost prezent la Antena 3, în cadrul emisiunii Voi cu Voicu. Acesta a vorbit despre drepturile divine cu care ne naștem fiecare, dar a abordat și alte subiecte care merită citite.
Fiecare dintre noi, când ne naștem, la încarnare, fiecare suflet, vine cu niște programe. Adică tu te-ai născut astăzi, în România, și vii cu anumite drepturi: ai dreptul să fii frumoasă, slabă, bogată.
Dreptul divin la casă, la mășînă. Sunt sigur că ai întâlnit persoane care o viață întreagă nu au reușit să își cumpere o casă, sau care rămân singure o viață întreagă, sau au probleme de sănătate de când se nasc.
Sunt suflete care nu au toate drepturile divine
Drepturile divine sunt scrise în programul sufletului nostru, la încarnare. Important e să știm că le putem și modifică.
Sufletul este de fapt o lumina. Lumina aia face posibilă conștiința noastră.
Mulți oameni care pot atinge niște lucruri, dar nu se întâmplă, ar trebui să își pună întrebarea: Cum pot să am să am drept divin la asta? Cel mai important lucru este că sufletul controlează toate aceste drepturi divine. Dacă tu ai sufletul total la tine, cu siguranță ai și dreptul divin.
„Mă doare sufletul de durere”
Ai auzit expresia „m-am despărțit de cineva, mi-am lăsat sufletul acolo”. Sau „mă doare sufletul de durere”. Sau „am pierdut un părinte, mi-a luat din suflet”. Chestiile astea le spunem verbal, fără să ne dăm seama că la niel de suflet ne lăsăm particele de lumina.
Imaginează-ți că acest suflet este o minge plină de licurici, foarte mici, foarte mulți. O parte din licurici i-am lăsat la o situație din copilaie, la vârstă de opt ani, în care noi am suferit foarte mult, am avut parte de o trauma.
Din momentul ăla, sufletul tău nu mai este integral. Asta înseamnă că dreptul divin pe care tu l-ai avut, programul pe care l-ai avut, a rămas cumva în perioada respectivă. Este foarte important că acest suflet să fie integral la noi.
Iar noi pierdem suflet în fiecare zi. Prin milă. Mergem pe stradă, vedem pe cineva fără picioare, îți lași o bucată de suflet acolo. O prietenă de-a ta a avut o pierdere în familie, la fel, lași o bucată de suflet. Sau o ceartă foarte mare, într-o zi, cu cineva, îți lași bucăți de suflet.
Cum ne recuperăm bucățile de suflet lăsate în urmă
Recuperarea sufletului vine prin conștientizarea faptului că pierderea sufletului duce la necazuri în viață. În momentul când îți dai seama că nu prea se leagă lucruri în viață ta, faci o simplă retrospectivă.
Câte momente am avut în viață asta, la care încă mă gândesc. Ceva care încă te ține în trecut. Cineva mi-a făcut ceva acum șapte ani, și eu încă sunt acolo.
Cineva m-a părăsit acum doi ani, eu încă sunt prins acolo. Trebuie să-mi aduc sufletul înapoi.
Poți să îți aduci sufletul înapoi prin cruce. Crucea leagă și dezleagă. Trebuie să îți imaginezi, să pui mâinile în față ta, să îți imaginezi că îți chemi sufletul. Îl chemi.
Vreau că sufletul meu să vină acum în mâinile mele. Și faci 99 de cruci cu mintea. Îți imaginezi , numeri 99 de cruci. În acel moment vei simți o energie, căldură care vine în palmele tale. În momentul ăla îți bagi sufletul înapoi în piept. Ar trebui făcut săptămânal.
Noi trebuie să fim tot timpul întregi. E expresia aia „mă simt gol”. Este clar că sufletul tău nu mai este la ține. Dar astea sunt variantele bune, în care noi dăm sufletul. Dar sunt și anumite persoane care îți iau sufletul. Îți leagă sufletul. Sufletul poate fi legat.
Rugăciunea face extrem de mult bine pentru a aduce sufletul înapoi. Suntem foarte multe particule, și sufletul este în tot corpul nostru, face parte din fiecare structura a noastră. Rugându-te, tu aduci lumina. Lumina aia începe să crească în intensitate, și toate bucățile din suflet, asemenea unui magnet, ajung la ține din nou, și sufletul tău este integrat.
Datul de pomană îți aduce sufletul înapoi și reintregeste drepturile divine. Faci zeciuială.
Postul. Sufletul există și în animale și în oameni. În momentul în care tu mănânci carne, fiind o altă energie, tu faci un dezechilibru, și sufletul tău începe să se întrepătrundă cumv cu sufletul respectiv. De aceea este important să mai facem niște pauze de carne. Măcar o zi-două pe săptămâna să facem acest lucru.
La ce avem drepturi divine
La absolut tot ceea ce faci tu în fiecare zi. Drept divin la familie, la mașină, la studii.
Dreptul divin în bani este un drept pe care îl avem cu toții, la unii mai mare, la unii mai mic. Asta nu înseamnă că poate rămâne la fel. Se poate mări de fiecare dată, a spus Andrei Diaconu la Antena 3.