Din cuprinsul articolului
Cum va arăta vremea de luni, 23 septembrie? ANM a revizuit prognoza meteo și anunță iarăși vreme extremă în anumite zone.
Luni, 23 septembrie, vremea se menține caldă. ANM a reactualizat prognoza meteo și anunță vreme călduroasă în toată țara. Cu toate acestea, se anunță condiții meteo extreme în anumite zone.
Potrivit prognozei meteo ANM actualizată, vom avea temperaturi ridicate, dar ploi în sudul țării. De asemenea, ploile vor cuprinde și zonele montane.
Un alt fenomen extrem vizează sudul Banatului, însă și crestele din sudul Carpaților. Se așteaptă aici o vijelie puternică.
În privința temperaturilor, maximele se vor încadra între 23 și 28 de grade Celsius. Temperaturile minime nocturne vor scădea între 4 și 17 grade. Cel mai cald va fi în timpul nopții de-a lungul litoralului.
Ce se întâmplă cu vremea de luni, 23 septembrie. ANM a modificat prognoza meteo
„În ţară, vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice vor mai crește ușor față de intervalul anterior în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea, dar cu unele înnorări după-amiaza în sudul țării și la munte, unde cu totul izolat va ploua slab.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în partea a doua a intervalului în sudul Banatului și pe crestele Carpaților Meridionali (în general 50…60 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 28 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 grade în estul Transilvaniei și 17 grade pe litoral. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse, mai ales în depresiuni, se va semnala ceață”, arată prognoza meteo ANM modificată.
În București, luni, 23 septembrie, va fi extrem de cald. ANM anunță temperaturi de până la 27 de grade Celsius în Capitală, însă și cer senin.
Vântul va sufla slab până la moderat, iar valorile termice vor scădea considerabil în timpul nopții. Termometrele vor arăta între 13 și chiar 10 grade Celsius, scrie News18.