Sari la conținut

Ce se întâmplă cu corpul tău dacă dormi mai puțin de 8 ore pe noapte

Foto: Journal of the American Geriatrics Society
Cei cu demență nu pot trece acest test simplu care implică desenarea unui ceas analog

Toată lumea a auzit de cele 8 ore de somn pe noapte, însă ce se întâmplă dacă dormim cu o oră-două mai puțin. Chiar dacă pare că reducem nesemnificativ cantitatea de odihnă aceasta are repecusiuni grave chiar după o săptămână.

Capture-45

Aceasta este Sarah, o femeie în vârstă de 46 de ani care a făcut un experiment involuntar. Într-o săptămână a avut foarte mult de lucru la serviciu așa că a dormit doar 6 ore pe noapte. De curând a început să simtă semnele – pielea avea porii mult mai mari, fața era umflată, obosită, cearcănele adânci, ridurile mai pronunțate. Psihic era la pământ, era răutăcioasă, avea schimbări bruște de mod, era mai uitucă și mai neîndemânatică și mai nefericită.

sarah chalmers lard as moisturiser john godwin
Înainte de experiment

“Deprivarea de somn este ca și cum ai trece cu mașina peste o groapă în fiecare zi. În timp mașina se distruge și acesta este și efectul pe care îl are deprivarea de somn” este de părere dr. Irshaad Ebrahim

Nu degeaba se numește somn de frumusețe. Impactul pe care îl are asupra pielii este inimaginabil. În timp ce dormim organismul se odihnește, creierul își diminuează activitatea și se “golește” de informația care nu îi este necesară pentru a începe o nouă zi. După deprivarea de somn, creierul este buimac și face foarte greu conexiunile între realitatea de ieri și cea de a doua zi.

După experiment
După experiment
Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel