Din cuprinsul articolului
Elveția intenționează să ofere sprijin pensionarilor prin introducerea unei a 13-a pensii, având în vedere creșterea semnificativă a costurilor de trai. Ungaria a pus deja în aplicare această măsură, iar Polonia oferă chiar o prevedere pentru o a 14-a pensie. În mod similar, pensionarii din România au solicitat alocarea unei pensii anuale suplimentare sau instituirea unei a 13-a plăți de pensie.
Potrivit prevederilor din Noua Lege a pensiilor ce va intra în vigoare la data de 1 septembrie, nu există o a 13-a pensie. Cu toate acestea, se vor păstra voucherele sociale, însă și acestea vor avea un cuantum diminuat.
Deciziile de recalculare a pensiilor. Data când le aduce poștașul la poartă
CNPP anunță că deciziile de recalculare a pensiilor vor fi trimise între 15 și 31 august. Această precizare survine în urma discuțiilor din spațiul public privind posibilele scăderi ale pensiilor.
Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, nu s-a emis încă nicio decizie de recalculare a pensiilor în conformitate cu Legea 360/2023.
CNPP menționează că dosarele de pensionare sunt supuse unei verificări periodice de către specialiștii din casele teritoriale de pensii, practică aplicată încă de la implementarea sistemului de pensii, începând cu Legea nr. 27/1966, Legea nr. 3/1977, Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010.
„Până în acest moment nu există nicio decizie de recalculare a pensiilor transmisă în baza Legii 360/2023.
Dosarele de pensionare sunt verificate periodic de către specialiștii din casele teritoriale de pensii.
Activitatea de reverificare se efectuează încă de când există sistemul de pensii (începând Legea nr. 27/1966, Legea nr. 3/1977, Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010). Dacă sunt constatate erori, se emit decizii de revizuire.
Aceste decizii sunt, după caz, ori de majorare a cuantumului pensiei, ori de diminuare. În cazul majorării, sumele sunt acordate de îndată, într-o singură tranșă, iar în cazul diminuării sumele se achită eșalonat”, transmite CNPP pe pagina sa de socializare.