Sari la conținut

Ce salariu imens incasează un chirurg român care nu a mai operat de 10 ani

Ce salariu imens are un medic român de la Institutul Marius Nasta, deși nu a operat nici măcar un pacient în ultimii 10 ani. El este plătit ca și colegii lui, cu peste 10 mii de lei pe lună.

Vorbim despre un chirurg, angajat în București, la Institutul Marius Nasta. Legea a fost de partea lui și nu a putut fi dat afară, deși managerul a introdus criterii de performanță conform cărora chirurgii trebuie să aibă cel puțin 5 pacienți internați pe lună. Pentru că acest lucru i s-a părut abuziv, medicul a dat spitalul în judecată. În prima fază, chirurgul a pierdut procesul, dar poate contesta decizia, potrivit digi24. 

”În ultimii 10 ani nu a operat niciun pacient. A refuzat să vadă pacienți, a redirecționat pacienții către o instituție din afara României pentru un diagnostic care se putea trata în România expunând statul la cheltuieli de tratament nejustificate,” a declarat, pentru sursa citată,Beatrice Mahler – manager Institutul Marius Nasta.

Cât câștigă un chirurg la Marius Nasta

Pentru aceste lucruri a fost cercetat de comisia de disciplină de nenumărate ori, dar de fiecare dată instanța i-a dat dreptate și a nu putut fi dat afară.

Medicul lucrează în secția de chirurgie toracică a Institului Marius Nasta de peste 20 de ani.

”Din păcate, legislația românească nu ne permite să fim atât de categorici ca în cazul spitalelor private. Să nu aibă niciun pacient atât amar de vreme și să ai un salariu 100% mi se pare cam mult, incorect pentru restul populației,” a adăugat Ioan Cordoș – șef secție Chirurgie toracică

Salariul unui chirurg toracic de la Institutul Marius Nasta este cuprins între 10 mii și 14 mii de lei. Sunt bani pe care-i ia în mână, indiferent dacă operează sau nu. Iar nevoia pacienților e una mare, la chirurgie toracică sunt operații anual, peste 1.000 de pacienți.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel